ARAD. După cum am anunţat deja, Consiliul Judeţean Arad intenţionează să înfiinţeze un centru de radiologie în incinta fostului Spital Municipal. În acest sens, Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a participat la o ședință cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Arad și cu toți directorii instituției, tema discuțiilor fiind relocarea unor spații ale fostului Spital Municipal. Aceste discuții au loc în perspectiva proiectelor de finanțare europeană pe care Consiliul Județean Arad se pregătește să le depună pentru modernizarea spitalului.
„Întregul spital este și astăzi un șantier, muncim în mai multe secții, dar înțelegem că nevoile sunt foarte multe. Oricât investești în spital, apar nevoi noi și datorită schimbărilor legislative, dar și din cauza dinamicii unor boli în județul Arad. Căutăm soluții pentru viitor, pentru folosirea optimă a spațiului existent în incinta fostului Spital Municipal, unde teoretic putem construi pe verticală o structură nouă. Este doar o discuție incipientă, dar una pe care o avem în vedere pentru perioada următoare”, a declarat Răzvan Cadar, după şedinţă.
Trimite articolul
XAcum vedem că-Cadar se pricepe la toate, vai că-cât îi de ocoș.