S-au strâns la Şcoala din Mândruloc, şi-au cu năduf şi pe alocuri cu patimă păsul, vreme de două ceasuri, şi au plecat. Nu s-a ajuns la nici un consens. E vorba de părinţii copiilor din localitate şi ai celor din Cicir, care au fost înştiinţaţi că elevii din clasele V-VIII vor face, de la anul, şcoala la Vladimirescu iar în localitate vor rămâne doar clasele I-IV. În fond părinţii au fost chemaţi, nu pentru a li cere acordul ci pentru a li se aduce la cunoştinţă această decizie, dictată de calculul costului per elev. Argumentul financiar a fost decisiv, chiar dacă nu şi suficient pentru cei mai mulţi. Primarul comunei, Crişan Ioan şi directoarele şcolii din Vladimirescu, Gabriela Buftea şi Daniela Tomoioagă (adjuncta) au încercat să convingă, dar părinţii au plecat decişi să facă o jalbă şi să meargă cu ea la Inspectoratul Şcolar General şi pe la Consiliul Judeţean. Primarul, un optimist prudent, s-a declarat trup şi suflet cu părinţii pe care a promis să-i ajute în demersurile lor, dar cu rezerva că totul va fi în zadar. „Şcoala din localitate se va vinde pentru bani” puncta o mamă din sală, esenţa întregii dispute.
Au votat împotriva curentului
Cei mai mulţi părinţi au refuzat categoric varianta transferului la Vladimirescu. Chiar dacă argumentele pe care directorul Buftea le-a adus (profesori mai buni, baza materială mai performantă) întărite de explicaţiile financiare ale primarului Crişan şi de promisiunea că le va fi asigurat mijlocul de transport pentru cei aproape 60 de elevi, au rămas fermi pe poziţie. Pentru unii pare chiar mai rentabilă, deplasarea la Sâmbăteni, în cazul în care nu vor reuşi să păstreze şcoala la ei. O decizie care ar putea crea probleme şi şcolii din Vladimirescu, care se bazează pe aceşti elevi ce vor asigura efectivele claselor, şi implicit normele didactice ale profesorilor. Prin această mişcare e sigură, în acest moment doar desfiinţarea unui post de învăţător. Şi asta pentru că potrivit noii legi a educaţiei care încă nu e, efectivul de elevi va fi de 20-25 elevi la şcoala primară şi 25-30 la gimnaziu şi liceu.
Dispariţie
În timpul şedinţei a dispărut de pe clădirea şcolii placheta cu însemnele instituţiei, semn că lucrurile sunt deja definitive.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!