ARAD. Tragediile din ultimii ani, în care, la nivel naţional, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor câinilor fără stăpân, au mobilizat autorităţile din Arad, care au gândit un plan pentru a elimina această ameninţare. Consiliul Judeţean Arad a găzduit o întâlnire la care au fost prezenţi prefectul Aradului, Csaba Toth, inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Dan Stoicănescu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Marcel Roşu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, dar şi marea majoritate a primarilor oraşelor şi comunelor din judeţ. Subiectul discuţiei? Eliberarea străzilor din întreg judeţul de tot ceea ce înseamnă câini fără stăpân. Au fost identificaţi paşii care trebuie făcuţi pentru a se ajunge la acest deziderat, iar primul dintre ei este microciparea câinilor cu stăpân.
„Veterinarii din judeţul Arad sunt dispuşi să cipeze gratuit câinii, fără să solicite plata manoperei. În schimb, trebuie să găsim o soluţie pentru achiziţionarea microcipurilor. Aici am avea nevoie de ajutorul şi colaborarea dumneavoastră”, le-a transmis prefectul Csaba Toth tuturor primarilor prezenţi la întâlnire.
„Un câine vagabond care muşcă o persoană este responsabilitatea voastră, a primarilor, inclusiv din punct de vedere penal”, i-a atenţionat prefectul pe primari.
Acesta a venit şi cu o posibilă rezolvare, dar care ar urma să rămână la latitudinea edililor:
„Avem, în întreg judeţul Arad, doar un adăpost de câini autorizat, este vorba despre cel din municipiu. Contractele încheiate de primării cu asociaţii sau organizaţii non-profit nu sunt legale, pentru că acele asociaţii nu au adăposturi autorizate. Trebuie să ne gândim la o asociere a primăriilor, în urma căreia să se construiască 2-3 adăposturi noi, sau câte sunt necesare”, a continuat Csaba Toth.
Marcel Roşu, directorul DSVSA Arad, a explicat şi care sunt riscurile care vin odată cu maidanezii de pe străzi.
„Problema câinilor fără stăpân s-a acutizat odată cu tragedia recentă de la Bucureşti. Potrivit noilor prevederi legale, doar câinii microcipaţi vor putea fi vaccinaţi antirabic. Aşadar, animalele fără cip nu vor putea beneficia de acest vaccin. Va exista un risc ca rabia să se extindă, în această situaţie, şi, Doamne fereşte, să fie transmisă chiar la om. Este nevoie de adăposturi noi pentru câinii fără stăpân şi asta pentru că toate adăposturile asociaţiilor din Arad funcţionează ilegal, nu sunt autorizate. Trebuie să identificăm animalele care sunt prezente pe raza unităţilor administrativ-teritoriale şi să le microcipăm pentru ca, ulterior, să le sterilizăm. Vorbim despre animalele fără stăpân care, reiterez, sunt responsabilitatea UAT-urilor. Microcipurile vor fi introduse gratuit atât pentru animalele fără stăpân, cât şi pentru cele care au stăpân, dar nu şi le permit. Nu sunt sume mari de bani, un microcip porneşte de la 10 lei. Rezolvarea problemei începe cu microciparea şi continuă cu capturarea lor şi, ulterior, trimiterea lor în adăposturi”, a spus Roşu.
Amenzi sau dosare
Comisarul-şef Dan Stoicănescu, şeful IPJ Arad, a vorbit şi el despre legile care sunt în vigoare, în ceea ce priveşte câinii fără stăpân, dar şi despre faptul că nu le respectă nimeni.
„Suntem puşi în situaţia de a aplica sancţiuni, dacă nu se respectă legea. Nu am făcut-o până acum, nici nu vrem să o facem. Dar nici nu dorim să fim puşi în situaţia de a gestiona tragedii precum cea de la Bucureşti. Aţi fost informaţi despre ce aveţi de făcut”, le-a transmis Stoicănescu primarilor.
„Din păcate, noi nu putem să participăm la rezolvarea lucrurilor, ci doar să verificăm. În caz de situaţie nefericită, noi trebuie să aplicăm legea. Pentru câinii fără stăpân, este tras la răspundere primarul, atât pe latură civilă, cât şi pe latură penală. În cazuri grave, amenda este cea mai mică problemă a dumneavoastră, dacă vorbim despre situaţii în care cineva moare sau e rănit grav în urma muşcăturilor de câine”, a ţinut să le explice primarilor comandatul IPJ Arad.
Primarii, pro şi contra
Iustin Cionca, preşedintele CJA, le-a transmis primarilor faptul că, de acum, nu mai pot spune că nu au fost avertizaţi înainte de a fi traşi la răspundere. Însă edilii nu au fost tocmai de acord cu cele expuse de antevorbitori.
„Legea aruncă toată cheltuiala pe bugetele locale: microcipuri, adăposturi pentru câini, sterilizări. Câinii fără stăpân sunt o problemă naţională, nu doar la Arad. Trebuia ca Guvernul să gândească un program naţional, să aloce finanţare, poate chiar prin PNRR. Noi avem bugete mici, nu ştiu dacă ne permitem să construim adăposturi”, a spus Valentin Bot, primarul din Şiria.
Călin Abrudan a fost, însă, mai optimist:
„Eu cred că dacă demarăm demersurile acum, vom scăpa definitiv de această problemă în cinci ani de zile. Este clar că avem nevoie de o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, pe modelul deşeurilor sau apei şi canalizării, care să ne unească şi prin care să realizăm un program prin care să rezolvăm problema câinilor fără stăpân”.
Iustin Cionca a solicitat, apoi, primarilor să ridice mâna toţi cei care sunt de acord cu înfiinţarea unei astfel de asociaţii, ţinând cont de faptul că asociaţia înseamnă noi cheltuieli pentru administraţiile locale. Marea majoritate a primarilor au răspuns afirmativ la această solicitare. Aşa că, cel mai probabil, în perioada imediat următoare, va lua fiinţă o nouă asociaţie formată din primăriile din judeţ, prin care se doreşte ca aceşti câini să dispară de pe străzi.
Zeci de mii
Potrivit statisticilor DSVSA, anul trecut au fost vaccinaţi antirabic de către veterinarii instituţiei 37.000 de câini care nu beneficiau de microcip, în timp ce alţi 27.000 de câini au fost vaccinaţi în cabinetele veterinare private.
„Majoritatea câinilor fără microcip erau câini fără stăpân”, a spus Marcel Roşu.
Acum, dacă veterinarii nu vor avea voie să vaccineze câinii fără microcip, există un mare risc să vorbim despre o problemă de siguranţă a sănătăţii.
„Fără dar şi poate, va apărea rabia şi la câini, de la animalele sălbatice”, a spus directorul DSVSA.
Acum, mingea a ajuns în terenul primarilor din judeţ, care vor trebui să stabilească linia de atac împotriva câinilor fără stăpân.
Trimite articolul
XIar o asociatia care va cheltui bani fara sa faca nimic!!!! Mai aveti ceva “clientela” care trebuie sa fie angajate pe posturi bine platite fara sa faca nimic ( ca de exemplu cei de la ADISIG)? LEGEA trebuie si poate fi aplicata fara a fi necesara vreo asociatie: cititi “Art 39 Sterilizarea şi vaccinarea câinilor. Menţinerea igienei de către deţinători | Normă metodologică Parte integrantă din Hotărâre 1059/2013” CE NU ESTE CLAR AICI si DE CE NU SE RESPECTA. De cate ori ati verificat caiini cu prorietari daca sunt sau nu sterilizati? DE CE VA TREBUIE O ASOCIATIE SA APLICATI LEGEA????? Ce fac Politia Locala si Politia Animalelor? Banii pt. asociatie nu sunt dati din buzunarele primarilor ci din buzunarele cetatenilor!
-
cetatean! Ce afirmi matale e doar ,asa, idealistic, degeaba exista acea hotarare+norme,daca ,in sine, este foarte greu de aplicat,sunt norme date ,asa, sa fie date, exact ca in armata, cum era aia”sa te aliniezi cu 224 de pasi pe minut”,era prevedere din Regulament,dar nimeni nu o aplica fiindca era imposibil,cine iti numara pasii? Asa si aici,pe cine vezi tu sa mearga din poarta in poarta sa vada daca sunt vaccinati si sterilizati cainii? Angajeaza-te tu la politia locala sau la politia animalelor sa vezi cum e sa te trimita sa o aplici;dar asa de pe tusa , din fotoliul casei ,pe net, este foarte usor sa tastezi toate balariile care-ti vin in cap! Tot asa v-ati angajat ,voi ,iubitorii de potai periculoase, ca-i ingrijiti,ca-i tineti “pe banii vostri”, (vrajeala),dar de fapt, animalele sunt pericol public si susrsa majora de infectie sau parazitoze transmisibile la om..
..In realitate ,solutia corecta ar fi sa se modifice legea in sensul obligativitatii UCIDERII cainilor vagabonzi si agresivi,sau care umbla in grup si devin agresivi si introducerea unei taxe suplimentare anuale,substantiale(taxa de pericol) pentru proprietarii de caini din rasele clasificate ca periculoase; pedeapsa penala cu arestare deindata pentru persoanele care impiedica ,in orice mod, prinderea sau uciderea cainilor agresivi ! Doar asa , vom eradica acest pericol public pentru om ..Ar fi foarte multe avantaje:
– fara caini periculosi si agresivi;
– fara surse de transmitere a bolilor parazitare sau infectioase la om;
– fara cheltuieli de la bugetul de stat(fiindca , adaposturile de noapte sunt finantate cu bani de la buget,nu de la voi, iubitorii de potai periculoase! Faceti asa si va fi bine, veti vedea.. -
Aveti perfecta dreptate
Hm, poi la mine la tara, din pacate exsita familii mai sarace care au cate 3 4 caini pe care ii lasa liber nestingheriti etc.
De convins ca acestia sa isi microcipeze cainii apoi sa ii sterilizeze si sa ii vaccineze – sanse 0
Aia intradevar ar fi o problema foarte mare ca rabia sa treaca de la animale salbatice la caini si de acolo la om – aia ar insemna moarte sigura pentru om!
Ceva trebuie facut!
„Suntem puşi în situaţia de a aplica sancţiuni, dacă nu se respectă legea. Nu am făcut-o până acum, nici nu vrem să o facem.
ADICA MILITIANU DECIDE DACA APLICA LEGEA SAU NU …
Pam Pam
Abrudan e cel mai rapid , dupa calculele lui daca se apuca acum de problema in 5 ani rezolva prinderea a 100 de maidanezi , e chiar rapid, in ritmul asta bate toate recordurile . Nu mai au simtul penibilului politicieni astia.
Sa dea Domnul !
In loc sa se rezolve problema de fapt se mai toaca niste bani. Municipiul Arad e plin de caini vagabonzi (Alfa, Strand, Kekeci) si vreti sa va credem ca o sa rezolvati problema cainilor vagabonzi in judet ? Rezolvati problema cainilor vagabonzi in municipiu si dupa aia vorbiti de judet …
-
Exista nenumarati caini vagabonzi in CENTRU !!!!!
Dar de maidanezii aciuati pre la primarii , pe lefuri grase si lucru putin…..cine ne scapa?!
-
aia au imunitate ;-))
In primul rand ar trebui amendati si stapanii de caini fara microcip si care nu sunt sterilizati. De aici pleaca abandonul, vai sa faca pui ca is draguti si dupa ii arunca pe strazi sau isi iau caini pt fabricare de pui. Legea e clara, doar cainii cu pedigree au drept de monta, dar cine sa o respecte, plus ca nu aduna in urma cateilor. Eu am catel, e sterilizat, microcipat si adun mereu in urma lui, pai daca il iubesc il iubesc cu tot cu rahat.
nu se intrevede mare lucru.noo-deci ori eu ori cainele.pt asta nu PREA este bani!bn k este fonduri suficiente pt pensii speciale,ale unor ordinari.
In buricul aradului sunt o gramada de caini vagabonzi. Daca vrei sa faci o plimbare in liniste pe strand nu ai nicio sansa, Haitele de caini prezente, De la administratia strandului pana la patinuar se ia dupa tine, fiind pe bicicleta. Ne vrem oras European dar problema asta persista de ani buni. Cainii asadar isi fac veacul pe unde apuca, pana nu se va intampla o tragedie vad ca nu se ia masuri.
-
Da, e plin de caini. Mai ales pe Strand. Nu poti efectiv sa te plimbi de ei. Sunt multi care le dau de mancare. Mai ales in zona casutelor. Sunt vreo trei haite de caini in zona … Ce oras european ? O rusine !
Cand o sa va inghita pamantul, ca in Turcia, nu o sa mai ucideti cainii, o sa va rugati sa va salveze cainii! Bine ca mergeti sa va inchinati la biserici! Asa sa va ajute Dumnezeu!!!
-
Pana ne inghite pamantul ne musca cainii pe care tu ii iubesti mai mult ca oamenii. Daca ti-ar musca tie copilul cainii astia ce ai zice oare ?
-
Cainii care salveaza sunt cainii dresati,nu jigodiile vagabonde care sunt pericol public si surse de infectie! blestemi ca o bocitoare desuchiata,vai mintea ta..
Sa inceapa si cu cei care inmultesc si vand caini. Si de la acesti bipezi provin caini care dupa ce se inbolnavesc sau sunt batrani, ai arunca in strada . Pe la tara nici nu mai stii ce sa faci cu cati caini sunt aruncati in camp, paduri sau in alte sate. Ne plangem ca ne musca un caine , dar de ce nu mergeti la politie sa spuneti ca vecinul are o catea gestanta si apoi pui sunt aruncati prin satele vecine??????