Puțin după ora 11:00 a avut loc primul accident, la urcarea pe pasajul ce duce spre Curtici. Este vorba de o Dacie care venea dinspre Curtici și un autotren care avea intenția să urce pe pasaj. Din fericire, ciocnirea nu a fost așa violentă. Câteva zeci de minute mai târziu, în jurul orei 11:30, un Audi a intrat cu partea dreapta față în partea stânga spate a unui Volkswagen, chiar în fața Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, sensul de mers înspre Podgoria. Cel de-al treilea accident s-a petrecut pe Calea Zimandului, la ieșirea din cartierul Grădiște înspre centură, unde un Volkswagen a intrat într-o Dacia Duster, din spate.
Ce au în comun toate aceste accidente? Vă spunem noi: neatenție, neacordare de prioritate, viteză excesivă, cu mult peste cei 50 de kilometri admiși în municipiu, dar cel mai dureros, spunem noi, este vorbitul la telefon. Din 10 șoferi, cel puțin 8 vorbesc la telefon. Nu ne credeți? Opriți-vă pentru cinci minute pe marginea părții carosabile și nu faceți altceva decât să urmăriți acest aspect. Veți rămâne surprinși!
Citiți principiile noastre de moderare aici!