ARAD. Are 24 de ani, este studentă la master în cadrul Universităţii Bucureşti şi concurează la X Factor. Tânăra, care a absolvit Liceul Economic din Arad şi-a descoperit pasiunea pentru muzică în liceu, când a început să cânte karaoke.
În cea de a doua gală X Factor a convins-o pe Delia Matache să o aleagă din duelul cu Paolo Lagana şi a trecut mai departe. O nouă gală va avea loc duminica viitoare. Din trupa Deliei au rămas în concurs Alex Mațaev, Florin Ristei şi arădeanca noastră. Pentru a fi siguri că merge mai departe, Oana are nevoie şi de voturile arădenilor. Cei care vor să o susţină o pot face printr-un sms la 1313, cu textul OANA în momentul în care se dă start vot. Nu rataţi gala de duminică seara!
De vorbă cu Oana
Cum te-ai decis sa mergi la X Factor?
Am hotărât să particip la X Factor deoarece mi-am dorit ceva mai mult de la mine, am vrut să văd dacă pot să îmi depășesc limitele și dacă, într-adevar, sunt mai mult decât o cântăreață de karaoke. S-a dovedit că pot și că e ceva special în mine, altfel nu ajungeam până în acest punct al concursului, adică la un pas de semifinală.
Ce înseamna concursul acesta pentru tine?
Concursul acesta pentru mine înseamnă o dovadă clară că merit să fac ceva cu muzica. Am ajuns până aici și sunt la stadiul în care iubesc tot ceea ce ține de acest concurs! Fiecare gală este o bucurie și o șansă în plus să stau pe scena de la X Factor. Îmi doresc ca arădenii să fie alături de mine într-un număr cât mai mare, să fie mândri de mine, indiferent cât de departe voi ajunge în concurs!!! Aceasta este cea mai grea gală pentru că am rămas tot mai puțini! Am mare nevoie de oamenii care cred în mine și cred că arădenii nu mă vor dezamăgi cum nu am să o fac nici eu!!!
Un mesaj pentru cititorii aradeni…
Arădeni, haideți să înscriem trofeul cel mare X FACTOR 2013!
Citiți principiile noastre de moderare aici!