Coordonatorul M 10 Arad, Mircea Pereş, îşi exprimă speranţa că Preşedintele Romîniei, Klaus Iohannis, nu va promulga Legea alegerilor locale, ci va cere schimbarea articolului care prevede alegerea primarului într-un singur tur de scrutin. În opinia sa, alegerea într-un singur tur duce la situaţii „aberante”, în care o comunitate ajunge să fie condusă de către un primar care reprezintă segmente de 15% dintre alegători. De fapt, spune Pereş, legea a fost „pritocită” de către PSD în „cârdăşie” cu PNL, pentru ca ele să-şi împartă puterea. „Încă odată, PSD + PNL (PDL), arată că sunt împreună la guvernare. Şi- au dat mâna şi au făcut o înţelegere mârşavă, împotriva democraţiei şi împotriva cetăţenilor, pe care ar trebui să îi reprezinte. Sub pretextul şubred al economisirii de bani, invocat inclusiv de către primarul Aradului, se aplică încă o lovitură democraţiei, prin perpetuarea primarilor pe funcţii ale celor două partide sau prin impunerea unor candidaţi noi ai lor.
În ultimii ani, prezenţa la vot a fost undeva în jurul a 45 % ,astfel că, în ipoteza că legea va ramâne neschimbată, primarul ar putea ajunge să fie decis şi să reprezinte cam 15 % din alegători. Dealtfel, atunci când primarul actual al Aradului a candidat, în anul 2004 , a câştigat doar pentru că a existat un tur doi de scrutin, altfel niciodată nu ar fi ajuns primar. Bineînţeles că acum alegerea primarului într-un singur tur îi convine, pentru că celorlalte partide, fiecare cu candidatul său, le va fi foarte greu să adune destule voturi pentru a depaşi un primar în functie , care câştigă nu pe baza meritelor sale, ci, în proportie de 90%, prin voturile partidului. Noi spunem că prin alegerea primarilor într-un singur tur se întăreşte poziţia baronilor locali, se promovează lipsa de competitivitate, se pune o piedică în calea evoluţiei, a modernizarii administraţiilor publice locale şi, cel mai important, este un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei, o lovitură dată democraţiei. Pentru toate acestea, Partidul M10 solicită Preşedintelui României retrimiterea în Parlament a Legii alegerilor locale”, a declarat Mircea Pereş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!