ARAD. Şcoala de meserii ce ar urma să fie înfiinţată la iniţiativa candidatului USL, Lia Ardelean, va asigura tinerilor pregătirea adecvată pentru a susţine forţa de muncă agenţilor economici locali.
„Voi veni în sprijinul unui număr însemnat de părinţi arădeni care mi-au solicitat să mă implic în această problemă. De mai mulţi ani ne confruntăm cu o lipsă acută de profesionişti specializaţi pe diverse meserii, în timp ce mulţi dintre tineri îngroaşă an de an numărul şomerilor. Voi face demersurile de rigoare pentru ca Aradul să beneficieze de un ansamblu şcolar specializat în meserii de strictă necesitate pentru perioada actuală, care să permită tinerilor din Arad să-şi urmeze cariera dorită”, a subliniat Lia Ardelean.
La Colegiul de Construcţii
Consilierul local USL susţine că noua unitate de învăţământ poate funcţiona pe actuala structură a Colegiului Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad, care dispune în prezent de mai multe specializări de profil, pe domeniile protecţia mediului şi construcţii.
„Aceste specializări pot fi extinse în funcţie de necesarul de forţă de muncă pe mecanică, industrie alimentară, precum şi alte meserii căutate în Arad. Noile specializări vor fi stabilite în urma unei analize de impact, care va releva solicitările agenţilor economici arădeni”, a explicat Lia Ardelean.
Consilierul conservator a mai adăugat că există numeroşi părinţi interesaţi de a-şi îndruma copiii către o şcoală profesională, însă nu au suficiente informaţii despre existenţa acestora.
„Voi solicita sprijinul ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru ca elevii doritori să înceapă din clasa a IX-a şcoala profesională, începând cu viitorul an şcolar. Înfiinţarea unei şcoli de meserii este benefică pentru Arad, deoarece, în urma derulării contractelor de practică încheiate cu agenţii economici locali pe perioada efectuării studiilor, tinerii absolvenţi vor avea asigurate locuri de muncă stabile”, a precizat Lia Ardelean.
Acuze nefondate
În altă ordine de idei, consilierul USL a afirmat că acuzele primarului la adresa sa sunt nefondate. „Doresc doar binele arădenilor şi în acest context voi face toate demersurile pentru a susţine orice proiect pentru interesele oamenilor, indiferent de iniţiatorul acestuia. Competiţia mea cu primarul Aradului s-a încheiat odată cu alegerile locale din iunie a.c.. Îi precizez public domnului primar că Prefectura Arad aşteaptă nota de fundamentare pentru mutarea şcolii generale nr. 1, document care nu există nici la Instituţia Prefectului şi nici măcar la Primăria Arad”, a conchis Lia Ardelean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!