Ediția a treia a concursului Ministerului Educației Naționale, organizat de Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” Arad (LTAMG), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” (CDASD), se va desfășura perioada 3-5 noiembrie.
Concursul coordonat de profesorii Georgiana Maria (LTAMG) și Victor Maria (CDASD) se adresează elevilor de toate vârstele, care studiază la licee nevocaționale.
Cinci secțiuni
Tema acestei ediții este „Muzica – la noi și în lume”. Concursul este structurat pe cinci secțiuni: Ascultăm împreună! (echipe), Sunt cel mai pasionat! (individual), Imagini și muzică, Muzică și computer, Calliope și Euterpe. La primele două secțiuni, participanții vor susține mai multe probe având diferite sarcini: întrebări teoretice, audiții muzicale și probe artistice. Cea de-a treia secțiune este rezervată celor cărora le place să deseneze, iar la secțiunea Muzică și computer elevii pot îmbina pasiunea pentru muzică cu creativitatea și abilitățile de lucru pe computer în prezentări powerpoint sau scurte filme. Ultima secțiune se adresează celor care doresc să se exprime în scris, realizând creații în versuri sau proză cu tema Muzica – la noi și în lume. O noutate a acestei ediții este secțiunea Tineri melomani, rezervată celor mici, soliști vocali sau la instrumente până în clasa a IV-a.
Din patru județe
La ediția din acest an s-au înscris peste trei sute de elevi, de la 22 de școli din Arad, Bihor, Bacău și Iași. Probele sunt variate și incitante, concurenții trebuind să-și etaleze cunoștințele muzicale, viteza de reacție și munca în echipă. Audițiile pentru probele de „ghicit lucrările muzicale” sunt puse la dispoziție de către partenerul proiectului, Radio România Muzical.
Juriul și premiile publicului
Format din prof. Andrada Marcu – Inspector școlar arte din cadrul IȘJ Arad, prof. Gabriela Iancsik, prof. Carmen Șuteu și prof. Anda Tămaș (toate trei de la CDASD), respectiv prof. Diana Șimonca și prof. Camelia Circa-Chirilă (de la Colegiul Național „Moise Nicoară”), juriul va acorda o serie de premii și mențiuni celor mai buni participanți.
Pe lângă premiile oferite de juriu, participanții vor fi recompensați și prin „premiul publicului”, creațiile participanților putând fi votate pe pagina de Facebook a concursului. Premii speciale vor oferi și Radio România Muzical, respectiv Filarmonica de Stat Arad, aceștia din urmă oferind celui mai bun interpret ocazia de a cânta ca solist alături de Orchestra Simfonică a instituției.
Programul zilelor
Toate activitățile se vor desfășura la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, în Sala Festivă. Deschiderea oficială a concursului va avea loc pe 3 noiembrie, de la ora 15:30, urmând ca în aceeași zi să se desfășoare și concursul pentru secțiunea „Muzică și computer”.
A doua zi va debuta de la ora 10, cu secțiunea „Ascultăm împreună!”, urmând ca de la 14 să aibă loc concursul secțiunii „Tineri melomani”, iar de la 14:30 cel al secțiunii „Sunt cel mai pasionat!”. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul zilei de sâmbătă, de la ora 18.
Ultima zi, cea de duminică, 5 noiembrie, va fi destinată activității numite „Plimbări culturale”, prin intermediul căruia elevii participanți vor face cunoștință cu orașul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!