Desfăşurate după acelaşi tipic, serbările populare au început cu praznicul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, oficiat de soborul de preoţi în frunte cu protopopul Lipovei la Biserica Ortodoxă din Lipova Băi ctitorită de familia Constantin şi Dorina Miloş, respectiv slujba de duminică la Biserica Ortodoxă din Zăbrani.
Apoi s-a continuat cu discursurile oficialităţilor locale şi ale invitaţilor de frunte din administraţia naţională şi judeţeană, urmate de ample şi îndelung aplaudate spectacole folclorice care s-au întins până târziu în noapte.
Au încântat asistenţa cu evoluţiile lor dansatorii ansamblului „Lipovana” seniori şi juniori, ai formaţiilor din Conop şi Zăbrani, bulgarii din Deta şi invitaţi din Serbia. Sub acompaniamentul orchestrelor conduse de Tică Stângaciu şi Florin Ionaş, publicul i-a ascultat cu plăcere pe soliştii Diana Selagea, Mirela Petrean, Lioara Boşcu, Claudia Florea, Petrică Miulescu Irimică, Ştefan Muntenaş, Ilie Daniel, Mile Povan şi alţi îndrăgiţi cântăreţi.
„Tradiţia rugilor bănăţene este un bun cultural al românilor din Banat şi ele trebuiesc continuate peste ani, aşa cum ni le-au lăsat străbunii. Oaspeţii germani din oraşul Fürth au fost deosebit de încântaţi de frumoasele noastre obiceiuri”, ne declară primarul comunei Zăbrani, Marian Toader.
Citiți principiile noastre de moderare aici!