ARAD. În primele șase luni ale acestui an au fost emise 79 de ordine de protecție provizorii. Dintre acestea 76 au fost confirmate de procuror, semn că reclamațiile persoanelor vătămate, în 99 la sută din cazuri femei, sunt întemeiate.
În continuare, ordinele de protecție provizorii „curg”. Așa s-a întâmplat și la sfârșitul săptămânii trecute, când au fost întocmite astfel de acte: pe raza municipiului Arad și la Sântana. „Sâmbătă, 8 august, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, pe numele unui arădean de 36 de ani, care și-ar fi agresat fizic soția. De asemenea, acesta este cercetat penal și pentru violență în familie. Polițiștii orașului Sântana s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu, întrucât, la data de 7 august, un bărbat de 36 de ani, din Sântana, ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine în vârstă de 33 de ani, unde, refuzând să părăsească imobilul, ar fi agresat-o fizic pe aceasta. Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile”, au explicat reprezentanții IPJ Arad contextele în care au fost aplicate ordinele de protecție.
La Curtici, polițiștii cercetează un bărbat în vârstă de 49 de ani pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești și amenințare. Bărbatul ar fi pătruns în imobilul fiicei sale de 26 de ani, deși îi era interzis prin ordin de protecție emis de Judecătoria Arad, unde ar fi amenințat-o pe aceasta, creându-i o stare de temere.
Trimite articolul
XPolitia din santana face meseria ca lumea
La Puscarie cu agresori astia
Daca nu ii bagi la racoare macar un an nu faci nimik cu scursurile astea…legi de rahat..si gunoaie de judecatori..in alte tari te inchide ca lovesti un caine..aici nimik
-
Da .. ii jalnica legea .. si durerea cea mai mare ca nici sculele necesare pentru aplicare nu le au .. ce brățara cu GPS ?? Ce ii aia ?