ARAD. Sâmbătă, 11 mai, ora 15, în sala Concordia a Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad – Biblioteca Judeţeană Arad prezintă „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat“, de Elise Wilk
Spectacol – lectură cu: Dorina Darie Peter, Roxana Sabău, Ioan Peter
La ora 18,30, pe platoul din faţa Primăriei, Compania de Teatru Instant propune IMPRO COMEDY SHOW, cu Giorgiana Elena Popan şi Robert Pavicsits
De ce instant? Dintr-un motiv simplu: spectacolele lor de improvizaţie se nasc instant la faţa locului, strict pe baza sugestiilor publicului, şi se transformă într-un spectacol 100% interactiv.
Spectacolul este de asemenea flexibil şi adaptabil la aproape orice tip de public.
Improv Comedy Show – un pretext (dacă vreţi) să participaţi activ la realizarea unui spectacol, să îi provocaţi pe cei doi actori, să le faceţi sugestii, ba chiar şi reclamaţii „în direct”.
La ora 19, în sala mare a TCIS,Teatrul German de Stat Timişoara prezintă:
DERDIEDANS, performance după un concept de Florin Fieroiu, coordonare artistică – Florin Fieroiu (spectacol tradus în limba română)
La ora 21, în sala Marionete, Compania Aradi Kamaraszinhaz / Andaxinhaz Budapesta (Ungaria) aduce „TAINA CELOR DOI”, regia şi coregrafia aparţinând luiZsalakovics Aniko. Două suflete înfometate. Se ascund. Femeia este înspăimântată. Bărbatul se teme. Amândoi sunt conştienţi de propriile vulnerabilităţi. Apropierea celuilalt îi face să se simtă incomod, astfel încât nu îndrăznesc să închege relaţii profunde. Pot pierde prea mult.
Cât de simplu ar fi totul dacă ar reuşi să accepte că a iubi frumos şi a da frâu liber sentimentelor nu este o slăbiciune, şi dacă şi-ar permite să se întoarca la intimitate. Dar nu reuşesc… Distribuţia: Femeia – Góbi Rita, Bărbatul – Parti Péter
La ora 22, în sala Studio, Teatrul Naţional Târgu – Mureş / Yorick Studio prezintă FLORI DE MINĂ, de Csaba Székely; regia – Aba Sebestyén
(Spectacol supratitrat în limba română)
În Ţinutul Secuiesc ponderea sinuciderilor este de două ori mai mare decât în toată România. Nimeni nu ştie de ce. Unii găsesc motivaţia în asprimea anotimpurilor, în rigiditatea munţilor. Alţii consideră că pentru flăcăii secui, cărora briceagul le este mereu în buzunar ,viaţa umană are altă valoare. În lumea lor Soarele apune mai curând. Cu cât mai curând, cu atât mai bine.
În asemenea anturaj se joacă spectacolul Flori de mină.
Fostul minier, de la închiderea m inei îşi petrece zilele fără de speranţă şi îşi îngrijeşte tatăl bătrân. Lumea a devenit altfel decât şi-o dorea el. Asemenea lui, cei apropiaţi: sora lui vitregă Ilonka, prietenul Mihály, vecinii Illés şi Irma, caută şi ei o ieşire. Fiecare în felul lui.
În pofida destinelor nenorocite şi a frustrărilor Flori de mină nu este o piesă sumbră.
Prezenţa marcantă a umorului negru ne ajută să privim lumea în care trăim de la distanţa adecvată. Ne ajută să să ne trezim din somnul dureros, în care protagoniştii pier.
Duminică, 12 mai, de la ora 11 puteţi vedea, în sala Studio, AMIFRAN Arad cu „Mystères de l’amour, mystères de la vie”după texte de Christian Caro, Sylvaine Hinglais, René Tholy, Jean-Michel Ribes; Regia – Florin Didilescu
Ce este dragostea? ce este viaţa? Acest spectacol nu îşi propune deloc să ofere răspunsurile, ci, dimpotrivă, el ne întreabă, ne incită, ne provoacă să reflectăm la aceste două teme care nu încetează să preocupe umanitatea. În spatele aparenţelor comicului, ironiei sau a sarcasmului, spectatorul este invitat să descopere el însuşi răspunsurile şi să le formuleze în propria-i manieră, cu propriile-i cuvinte.
Dar, în timp ce aceste întrebări sunt ridicate, omenirea va putea să întrevadă frumuseţea viitorului…
La ora 18, în sala Studio Teatrul nu e o clădire prezintă 7 DINTR-O LOVITURĂ, de Lia Bugnar; Regia – Lia Bugnar
Distribuţia:
7 dintr-o lovitură e o piesă tipică de Lia Bugnar. Sub un pretext oarecare pune la un loc nişte oameni care nu se cunosc si îi lasă să scoată ce au mai bun, mai rău, mai penibil şi mai sensibil în ei. De această dată, pretextul e un reality show în urma căruia doi dintre cei şapte vor primi rolurile principale dintr-o telenovelă. Cum nu contează foarte tare povestea ci felul în care e spusă, singura cale să aflati dacă bancul e sec sau, dimpotrivă, reuşit, e să veniti să vedeţi spectacolul.
7 dintr-o lovitură este un spectacol cu și despre tineri, în care personajele sunt prinse în goana atingerii propriilor vise, sacrificând orice și plătind oricât. Textul scris de Lia Bugnar are mult umor și face aluzii la situații cotidiene, combinând perfect suspansul și adevărul cu ironia.
De la ora 20, în sala Studio,Teatrul nu e o clădire aduce O PIESĂ DEŞĂNŢATĂ, de Lia Bugnar; Regia – Dorina Chiriac
Un spectacol în care toate personajele au dreptatea şi motivaţiile lor, o comedie în forma cea mai pură, fără niciun fel de pretenţie de adâncime. Faptul că pe alocuri risul e întrerupt de o nedumerire de-a dreptul tragică e menit doar să dezechilibreze spectatorul, să-l ia pe nepregătite şi să-i smulgă noi hohote. O piesă care chiar e deşanţată, deşi toate personajele sunt pure ca omătul.
În spectacolul regizat de Dorina Chiriac se vede stilul artistului antrenat şi perfecţionat în Teatrul de Comedie. Dorina Chiriac duce spectacolul, cu mână de fier (metal topit imediat de admiraţia colegilor ei), spre înalte culmi ale replicii şi progresului în umor. Şi demonstrează că râsul din gura oamenilor poate evolua. Îl ajută să evolueze nişte actori care se iubesc şi pe scenă, şi în afara ei. E o situaţie rară, pe scena unui teatru (şi în afara ei)!
La ora 21.30, platoul din faţa teatrului, Compania Andaxinhaz Budapesta vine cu INTERVENŢII
Iar de la ora 22, în sala mare a TCIS Teatrul ODEON Bucureşti prezintă
ÎN CONTAINER, de Constantin Cheianu; Regia – Cristian Ban
Spectacolul tânărului regizor Cristian Ban creează un univers claustrofob din tranzitoria cameră de hotel obscur din Bruxelles unde se întâlnesc fatal destinele unor transfugi moldoveni, simpli pioni, a căror viaţă se joacă la noroc. Nu este întâmplătoare sugestia tablei de şah de la toaletă, susţinută şi de costume (scenografia Cristina Milea). Pe faianţa din baie, în pătrăţelele albe, unul dintre mafioţi ţine socoteala “mărfii”, a celor vii şi celor morţi, călătorii clandestini din containere, o socoteală nu creştinească, ci financiară. Morţii înseamnă bani pierduţi, viii, profit. Roşul tare al fotoliilor şi capacelor de pisoar ar fi dătător de speranţă dacă nu ar fi culoarea sângelui.
Actorii Odeonului realizează o adevărată operă de artă din accentul neaoş moldovenesc, replicile devin savuroase, aproape exotice pentru spectatorul bucureştean. Formulele de adresare tipice peste Prut, necunoscute dincoace, de genul (lb.rusă = pământ) cu sensul de “conaţional”, dar tradus irezistibil prin “pământean” sunt un deliciu şi îmbracă întregul în umor, deşi în esenţă este tragic.
La miezul nopţii, ora 24.00, în Drama’S Club – Concert Agoston Bela
Citiți principiile noastre de moderare aici!