Spectacolul ”Tăietura” – premiat la Oradea
„Tăietura“, de Mark Ravenhill, în regia lui Alexandru Mihaescu a cucerit publicul şi juriul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea, adjudecându-şi două nominalizări şi un premiu (Alina Herescu – Premiul pentru cea mai bună scenografie), alte trei spectacole au atras atenţia şi aplauzele publicului.
Succes la Timișoara
Casa Artelor din Timişoara a găzduit, sâmbătă, primul spectacol din seria celor cuprinse în proiectul „Punte de teatru“ al Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş. Este vorba despre „Cerere în căsătorie“, de A. P: Cehov, în regia lui Florin Covalciuc, care s-a bucurat de un succs imens, actorii Angela Petrean – Varjasi, Ionel Bulbuc şi Florin Covalciuc fiind aplaudaţi minute în şir de publicul timişorean.
Duminică a fost rândul lui Zoltan Lovas şi al cunoscutului său spectacol „Apropo, aţi chemat pompierii?“ să vină în faţa spectatorilor din oraşul de pe Bega, în cadrul aceluiaşi proiect şi în acelaşi spaţiu al Casei Artelor. Pentru cei care iubesc acest spectacol, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara nu a mai fost o surpriză: prestaţia lui Zoltan Lovas a fost primită cu braţele deschise, constituindu-se într-o bucurie enormă pentru toţi cei care auz venit să vadă acest spectacol realizat de el şi regizoarea Liana Didilescu.
Seria succeselor din weekend a fost încheiată de a treia reprezentaţie a spectacolului „Domnişoara Nastasia“, de G. M. Zamfirescu, susţinută la sediu, în sala mare. Spectacolul realizat de regizorul Laurian Oniga a demonstrat încă o dată că publicul are nevoie de „poveşti“, de spectacole în care emoţia vibrează şi în care actorii cu har ştiu să aducă, deopotrivă, zâmbetul pe buze şi lacrima în colţul ochiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!