S-a tras cortina, spunem noi, din păcate, peste cea de a IX-a ediţie a festivalului de la Bulci. O ediţie etichetată de toţi cei prezenţi acolo drept cea mai reuşită de până acum. Aproximativ 3.000 de persoane din Arad, Timiş şi Hunedoara, dar şi din străinătate au participat la cele două seri de festival, în minunatul loc de lângă Castelul Mocioni, unde pe scenă au urcat nume grele ale muzicii folk-rock din România: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Mircea Bodolan, Maria Gheorghiu sau Jul Baldovin (invitat special de la Stuttgart). A fost o atmosferă de vis la Bulci în cele două zile de festival, cu toate că organizatorii au trebuit şi ei să facă faţă codului roşu de caniculă care s-a abătut chiar atunci peste judeţul Arad. N-a contat. Cine a iubit muzica folk şi cea rock, cine a dorit să recreeze niţel din atmosfera hippie a anilor 70, cine şi-a dorit să-şi scoată cortul din debara şi să vină să se întâlnească cu prietenii, a fost prezent la Bulci. Şi a meritat.
Aşa cum au ţinut să remarce organizatorii, nimic nu ar fi fost posibil, ce-i drept, fără sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad, al primarului Ion Micurescu de la Bata, al viceprimarului Ladislau Heleport şi al sponsorilor care au permis atâtor nume mari să fie prezente la Bulci. Şi fără uluitoarea senzaţie de libertate creată de toţi cei prezenţi acolo şi, desigur, de muzică.
Dacă nu aţi ajuns anul acesta la Bulci aţi pierdut un week-end care te ducea cu gândul la „summer of love”. Aveţi însă şansa să reintraţi în atmosfera de la Bulci anul viitor când, la cea de a zecea ediţie a festivalului, organizatorii şi artiştii, deopotrivă, au promis un regal de folk-rock. Va fi totul gândit pentru prietenii Bulciului şi ai festivalului, care au devenit din ce în ce mai mulţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!