Actorii care vor da viață personajelor sunt Carmen Mărginean, Adina Doba, Lenuţa Dorobanţu, Loredana Alexandrescu şi Cristian Bordaş. Regia este semnată Francisca Simionescu iar scenografia Zoe Eisele Szucs.
Sâmbătă, 31 mai, la ora 11,00, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad va prezenta spectacolul ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR, adaptare după Lewis Carroll. Regizoarea Simona Vintilă a reușit să construiască o adevărată feerie pentru cei mici, dragă, deopotrivă, actorilor și copiilor. Prețul unui bilet de intrare este de 5 lei. În aceeași seară, de la ora 18,00, tot în sala mare, copiii sunt așteptați la DOROTHY ȘI UMBRA EI ÎN ȚARA LUI OZ, în regia aceleiași Simona Vintilă. Dar, părinții și bunicii trebuie să știe că accesul în sală este gratuit celor care vor avea o invitație specială. Pentru a intra în posesia ei, cei interesați trebuie să sune la numărul de telefon 0726366286, spectacolul fiind oferit gratuit de către ARED. Așadar, pentru a fi siguri că veți avea un loc în sală, procurați din timp invitațiile.
În fine, de 1 iunie, trupa Marionete va oferi celor mai mici spectatori un spectacol la care intrarea este liberă, tradiție respectată de ani de zile. Spectacolul care va fi dăruit copiilor este PINOCCHIO – 3D, în regia lui Radu Dinulescu. Scenografia și imaginile tridimensionale sunt realizate de belgianul Armand Richelet Kleinberg, iar distribuția este formată din actorii Carmen Mărginean, Adina Doba și Cristian Bordaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!