„Dezbaterile și asumarea politică sunt anulate și înlocuite cu o legiferare autoritară, provenită din laboratoarele puterii. Prin tergiversarea sistematică de către PSD/ALDE a dezbaterii în comisiile de buget-finanțe, ordonanța lăcomiei – infama OUG 114 – trece tacit de Senat. USR a depus zeci de amendamente care să mai atenueze efectele toxice asupra economiei ale acestei legi. Amendamente care nu au fost luate în discuție, dezbătute, votate. S-a refuzat ca aceste dezbateri să aibă loc legitim în Senat pentru că parlamentarismul pare să încurce procesul decizional al majorității. În semn de protest față de disprețul PSD/ALDE față de democrație, grupul USR a părăsit ședința de plen a Senatului. În urma tergiversărilor, fără vreun raport al Comisiei, Ordonanța nu a mai ajuns pe ordinea de zi a plenului Senatului și va trece tacit în 2 zile. O lege care produce mutații majore în mai toate domeniile sectoriale ale economiei, își produce efectele fără dezbatere publică, fără consultări, fără studii de impact și fără asumare politică printr-un vot în Senatul României. În tot acest timp, C.P. Tăriceanu negociază informal cu companiile din energie modificări punctuale ale acestei legi. Decizia colectivă, exprimată pe baza opiniilor celor care au mandatul alegătorilor este inutilă guvernării, iar rezultatele sunt din ce în ce mai vizibile, atât în societate cât și în economie”, susține, într-un comunicat de presă, senatorul Adrian Wiener.
Wiener: „Parlamentul, o anexă a Guvernului Dăncilă-Dragnea”
Wiener: „Parlamentul, o anexă a Guvernului Dăncilă-Dragnea”
ARAD. Senatorul USR de Arad, Adrian Wiener, consideră că „majoritatea PSD-ALDE a transformat Parlamentul într-o anexă a Guvernului Dăncilă-Dragnea”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!