Arad. Atunci când educația copiilor nu se mai desfășoară în sala de clasă, când nu se mai aplică metodele pedagogice clasice, când informațiile vin pe calea jocului, atunci vorbim despre educația outdoor. Eficientă și pe gustul copiilor, acest tip de educație poate fi aplicată cu succes în sistemul clasic de învățământ.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad prin Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, în colaborare cu școli din județele Arad și Timiș, susține introducerea acestor metode în școlile din sistemul preuniversitar. Seriile de seminarii derulate deja în mai multe unități școlare unde spațiile exterioare au devenit zone de învățare, au avut succes atât în rândul profesorilor cât și al elevilor. Despre rezultatele acestor seminarii și despre importanța aplicării metodelor pedagogice specifice educației outdoor au aflat și elevii de la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal Arad, care se pregătesc pentru meseria de dascăl. Însoțiți de profesor director adjunct Chițu Larisa, elevii au participat la evenimentul de formare a viitoarelor cadre didactice, a studenților și a elevilor, în educația outdoor organizat de UAV. Alături de ei au fost studenții de la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar anul III, sub conducerea decanului facultății, Roman Alina Felicia și asist. univ. dr. Torkos Henrietta. „Evenimentul s-a bucurat de succes ceea ce confirmă interesul pentru implementarea unei pedagogii specifice educației outdoor. Participarea elevilor de la prestigioasa școală arădeană a fost o bucurie și o confirmare că relația între mediul preuniversitar și cel universitar este una constructivă și benefică mediului educațional arădean”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Tot în cadrul acestui eveniment a avut loc și o expoziție cu postere, imagini, fotografii, resurse de învățare și filmulețe, de pe parcursul activităților derulate.
Trimite articolul
X“Rectorul UAV, Ramona Lile” Serios? Adica plagiatorul numarul unu din Romania? Toti au uitat tot ce a aparut s-a aflat de autoritati cu cateva luni in urma? Ce mai cauta plagiatoarea asta pe scaunul de rector? Sunt multi alti profi si profesoare la UAV care ar merita scaunul respectiv, dar desigur, ei nu au pile si relatii. Poate o demisie de onoare? Nici vorba. Tine tare de scaunul ei ca doara vin banii si conteaza si influenta pe care o are din pozitia respectiva.
-
Asta este cand ai mentalitate de bolsevic si crezi ca totul ti se cuvine si iti inchipui ca reprezinti o valoare, cand de fapt esti o nulitate trista. Un CV gaunos ca si persoana in cauza
-
Stimate tovaras, adica in mentalitatea ta doamna rector merita sa ramana pe locul respectiv ce a obtinut cu plagiaturi si probabil si spaga? Sau plagiatul se accepta deja in Romania fiindca toti plagiaza? Hai sa-ti zic ceva, avem in tara si oameni exceptionali care nu au niciun interes sa plagieze ci fac ceea ce fac de placere in domeniul lor, nu pentru succes academic si bani multi. Dar cat timp in Romania toti au mentalitatea ta, sa aparam infractorii, ca a furat dar a si facut, ne meritam soarta. Sunt de acord cu domnul Maximilian in acest caz.
-