Părinții și cadrele didactice vor fi provocați miercuri, pe 13 martie, să învețe despre „copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”. Workshopul se va desfășura în două părți, de la ora 15:30 pentru profesori și de la ora 18 pentru părinți. Evenimentul va avea loc pe strada Posada, la numărul 19, la Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn”.
Inițiatorii proiectului, Yourway Life & Career Counseling, Eurolingva Examinations Centre și AVE (Asociația pentru Valorizarea Educației), au venit cu această idee ca o reacție firească la starea sistemului educațional, aflat într-o continuă schimbare și adaptare. În cadrul programului se vor atinge teme precum: relația părinte-copil-profesor în procesul educațional și echipamente SMART pentru lecții inteligente.
Ce își propun
„Scopul este acela de a găsi soluții la câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă copiii/adolescenții, părinții acestora și profesorii: importanța identificării potențialului copiilor/adolescenților și valorizării acestuia; instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor în funcție de vocația fiecărui copil; identificarea timpurie a potențialului, dar și a nevoilor și intereselor individuale și unice ale fiecărui copil în parte”, spun organizatorii.
În mai multe orașe
„Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” face parte dintr-un proiect mai amplu, „Caravana aniversară 10 ani Yourway”, și se va derula în orașele Ploiești, Sibiu, Deva, Oradea, Arad, Zalău, Cluj, Bistrița, Târgu Mureș, Pitești, Craiova, Târgu Jiu, Buzău, Galați, Bacău, Suceava, Iași. Înscrierile se fac la adresa de mail simona.stoica@ltamg.ro. Participarea este gratuită atât pentru părinți, cât și pentru profesori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!