Autorităţile nu au mai fost prinse, ca
în alţi ani, total nepregătite de
iarnă. Deszăpezirea a fost chiar trasată
ca sarcină, pe linie de guvern, prefecţilor
şi mai departe toturor persoanelor care au sarcini
în acest sens. Totuşi, s-au
înregistrat câteva accidente, poleiul
făcându-se simţit în mai multe
zone ale judeţului. În municipiu, traficul
ieri a fost extrem de îngreunat.
Containere cu antiderapant
Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt
al Primăriei, ne-a declarat ieri că
„s-a intervenit, începând de vineri,
la poduri şi pasaje. De dimineaţă, s-a
intervenit pe arterele principale de intrare în
oraş, s-a continuat cu Bulevardul Revoluţiei
şi în intersecţiile mari”.
Intervenţiile din cartiere se vor face, în
primă fază, doar pe străzile mai
importante. „Încercăm, măcar pe
arterele principale din cartiere, să asigurăm
material antiderapant, în containere, pentru a fi
la îndemână”, ne-a declarat
Corina Drăghici.
În judeţ
„Firmele care au câştigat
licitaţiile pentru deszăpezire au intervenit
în zonele cu dificultăţi de trafic, pe
următoarele tronsoane de drum judeţean:
Pâncota – Sântana – Curtici,
Arad – Frumuşeni – Zăbrani, Arad
– Şiria, Cruceni – Firiteaz, Arad
– Curtici”, a declarat Cristian
Drăgan, vicepreşedinte al Consiliului
Judeţean Arad.
Intervenţii pe 20% din drumuri
Întreţinerea pe timp de iarnă a celor
997 de kilometri de drumuri judeţene a fost
câştigată de două firme, SC
Confort (din Timişoara) şi SC Palcu Impex,
împărţite pe cele cinci baze regionale
de activitate: Arad şi Lipova, respectiv
Chişineu-Criş, Ineu şi Sebiş.
În funcţie de necesităţi, se
intervine cu până la 21 de utilaje, aflate
în dotarea celor două firme. De asemenea,
cantităţile de material antiderapant
pregătite pentru această iarnă sunt 250
de tone de sare, respectiv 2500 mc. de nisip. Pentru
deszăpezire, Consiliul Judeţean a alocat
1,292 milioane de lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de Pavel
Zahorecz, şeful Serviciului judeţean de
administrare drumuri şi poduri,
„s-a intervenit acolo unde a fost nevoie, pe
aproximativ 20% din totalul drumurilor judeţene
din administrare”.
Accidente
Poleiul a dat, ieri, bătăi de cap
şoferilor. De dimineaţă, s-au
înregistrat accidente atât în zona
dintre Horia şi Vladimirescu, cât şi
în zona Moneasa. Totodată, în zona
Seleuş-Ineu, mai multe maşini au ieşit
din decor. Potrivit informaţiilor furnizate de
Cristian Drăgan, plecat după-amiază
în control în judeţ, „la ora 15,
problemele au fost remediate. Am discutat cu
diriginţii, iar la ora aceasta totul este
degajat”.
Senzori de polei
Administraţia judeţeană are în
vedere achiziţionarea unui sistem de senzori
pentru polei. Sistemul nu va fi funcţional
în această iarnă. „Vrem să
facem această achiziţie din bugetul pe anul
viitor”, a declarat Cristian Drăgan.
Potrivit oficialului, reprezentanţii
Direcţiei tehnice din cadrul CJA au contactat deja
o firmă din străinătate. „Sistemul
ne va avertiza, cu două ore înainte, de
zonele unde urmează să se formeze
polei”, a declarat Drăgan.
Răspund cu funcţia!
Prefectul, subprefecţii şi şefii de la
Drumuri au fost atenţionaţi, de Emil Boc,
că răspund cu funcţia pentru lipsa
acţiunilor de deszăpezire. „În
aceste zile vă daţi primul examen în
competenţă, în ceea ce priveşte
gestionarea problemelor de iarnă. Unii dintre
dumneavoastră aţi mai avut această
experienţă, alţii veţi intra de
mâine în focul
încrucişat.(…) Vreau soluţii
şi pragmatism, astfel încât efectul
acestor ninsori să fie minim pentru
populaţie. Nu vreau să aud scuze că
zăpada ne-a prins nepregătiţi, altfel
veţi răspunde cu funcţia pe care o
aveţi”, a avertizat şeful Executivului.
Peste 100 de tone de nisip
Pe drumurile naţionale, intervenţia a fost
cea mai promptă. Pe toate cele patru Drumuri
Naţionale din judeţ (DN 7, DN 79, DN 79A, DN
69) au fost răspândite peste 127 de tone de
material antiderapant. S-a intervenit cu 34 de
autorăspânditoare cu lamă şi cu
şapte încărcătoare.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!