FISCUT. Un bărbat a fost împușcat în obraz și antebraț și lovit cu coada unei lopeți în cap, iar doi bătrâni au fost bătuți. S-a întâmplat pe raza localității Fiscut, în seara de 1 mai. Ca orice întâmplare, are două variante. Ambele şocante. Personajul principal e în prima victimă, în a doua călău. Vi le vom prezenta pe amândouă.
Prima poveste, a lui V.F.R. – victimă, începe în 1 mai. Bărbatul a povestit că a ieșit cu soția, cei doi copii, cumnat și cumnată și cei doi copii ai acestora (cei patru minori având între 2 și 10 ani) la iarbă verde, pe un teren de pe raza satului Fiscut. Aici, ar fi întâlnit doi ciobani cu o turmă de oi. Aceștia i-ar fi cerut de băut și de mâncat. După ce s-au ospătat, ciobanii au plecat, însă nu înainte de a fi băut puțină țuică.
Spre seară, în jurul orei 21.00-21.30, după spusele lui V.F.R, încercând să regăsească drumul spre Arad, pentru că se rătăciseră, au ajuns pe un drum de țară pe care au găsit, la un moment dat, o mașină care bloca drumul. V.F.R. ne-a spus că l-a rugat pe proprietarul autoturismului să-l dea la o parte pentru a putea trece, însă acesta a început să-i înjure, să le reproșeze că le-au dat ciobanilor să mănânce și să-i amenințe. Toată scena s-a produs chiar în dreptul casei celor care erau proprietarii oilor și a terenului unde au ieșit cele două familii la picnic. Din curtea casei ar fi ieșit o femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, după aproximarea lui V.F.R., ținând un topor în mână. Ar fi vrut să-l lovească pe V.F.R. însă aceasta a povestit că a reușit să-i ia toporul din mână și să-l arunce peste gard, în curtea casei.
Apoi ar fi apărut o mașină din care au coborât doi bărbați având asupra lor două pistoale pe care le-au îndreptat spre cele două familii. „Armele erau îndreptate spre noi. Le-am spus să nu tragă că vrem doar să plecăm, că avem copii”, a spus V.F.R. Acesta a mai povestit că, în momentul următor, unul dintre cei doi bărbați a început să tragă în el de la o distanță de 7 metri. L-a împușcat cu un pistol cu bile de cauciuc: o dată în obraz și de două ori în antebraț. V.F.R. a povestit că și-a ridicat mâinile la față pentru a nu fi nimerit în ochi și s-a dus spre cel care trăgea, punându-l la pământ. Atunci, spune V.F.R, tatăl celui care trăgea l-a lovit cu o coadă de lopată în cap. Cele două familii au reușit să urce în mașini și să plece, sunând la 112. Pe drum s-au întâlnit cu un echipaj de poliție de la Postul Comunal de Poliție Șagu care i-a dus la secție pentru declarații. Aici, V.F.R. susține că a fost bătut, bănuie el, de un polițist îmbrăcat în civil.
„Mi-a despicat obrazul”
„A început să mă lovească în zona coastelor, în cap, în față și mi-a despicat obrazul de la gaura din obraz făcută de bila de cauciuc până la buză. Îmi tot spunea „ești figurant!”, „ești recalcitrant!”, în timp ce unul dintre cei doi polițiști îmi ținea mâna în care am fost împușcat, la spate”, a spus V.F.R. Acesta susține că unul dintre martorii care au asistat la această bătaie ar fi cumnatul său. După aproximativ două ore, după spusele lui V.F.R. cei doi polițiști de la Șagu au chemat ambulanța să-l transporte la spital pentru îngrijiri. Până atunci însă ar fi invocat faptul că trebuie să-i ia declarația despre cele întâmplate. În ceea ce-l privește pe cel care l-ar fi bătut, V.F.R. spune că acesta are între 1.70 – 1.75 înălțime, este brunet tuns scurt și s-a recomandat a fi „Gavriluț”. La spital, bărbatului i-au fost scoase trei bile de cauciuc din corp: una din obraz, două din antebraț și iau fost puse 15 copci în cap, de la loviturile cu coada de lopată, însă nu a necesitat internarea la spital.
A doua variantă
A doua varianta – a lui V.F.R. – călău – sună astfel: victima din prima poveste e, în fapt, agresorul. În 1 mai, V.F.R. împreună cu soția, copiii și cu încă o altă familie au ieșit la iarbă verde pe raza satului Fiscut. În timp ce stăteau la picnic, a trecut pe acolo un cioban cu o turmă de oi. V.F.R. l-ar fi chemat pe cioban la el întrebându-l dacă nu le dă un miel să-l facă la grătar. Ciobanul i-ar fi zis că oile sunt numărate și că acestea aparțin aceleiași familii care deține și terenul pe care fac ei grătare. Proprietarul fiind anunțat de cioban, a venit cu mașina la locul unde era V.F.R. spunându-i că îl lasă să facă grătare pe terenul lui, însă nu-i dă niciun miel. Spre seară, V.F.R. s-ar fi dus, însă, acasă la proprietarul oilor și al terenului să-l întrebe de ce nu l-a lăsat să taie un miel. Ar fi strigat în fața casei, iar proprietarul și soția acestuia, în vârstă de aproximativ 60 de ani, au ieșit afară. Au fost bătuți de VFR. Văzându-se în situaţia dată, cei doi soți și-au sunat fiul, care a venit, a scos pistolul, a tras în sus dar l-a nimerit din greşeală pe V.F.R. Lucrurile nu s-au oprit însă aici: soția proprietarului a fost transportată cu autospeciala SMURD la Spitalul Județean Arad cu leziuni în urma incidentului. În ceea ce privește arma, reprezentanții IPJ Arad au spus că aceasta era deținută legal.
Au ridicat arma
„Polițiștii au ridicat arma bărbatului care este deținător legal, iar dreptul de deținere, port și folosirea armamentului a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor”, a declarat comisarul Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Cât despre acuzațiile aduse de V.F.R. că ar fi fost bătut de un polițist îmbrăcat în civil, în postul de poliție Șagu, IPJ Arad spune că nu există vreun indiciu în acest sens.
Eliberat din penitenciar
Potrivit reprezentanților IPJ Arad, V.F.R. a fost eliberat din penitenciar în urmă cu o lună, acesta fiind prins, în urmă cu doi ani, furând 20 de calculatoare din școala din Șagu, iar faptul că susține că ar fi fost bătut în Postul de Poliție Comunal Șagu ar fi o răzbunare îndreptată spre polițiștii care l-au prins. Până în momentul de față, niciuna din cele două părți nu au depus plângeri penale. În urma poveştii de 1 mai nu au rămas decât împuşcăturile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!