Bocicai, în vârstă de 31 de ani, era dat în urmărire generală şi se ascundea într-o casă părăsită din Nădlac. Când agentul Adrian Brna a încercat să-l legitimeze, Bocicai a scos un pistol şi a tras în direcţia poliţistului, nimerindu-l în abdomen. Agentul de poliţie a fost transportat de urgenţă la spital, acolo unde mai mulţi colegi din cadrul IPJ Arad au donat sânge grupa 01, pentru a salva viaţa poliţistului împuşcat.
În urma efectuării cercetării la faţa locului, a fost găsită arma folosită de agresor, un revolver marca Ruger, cu seria ştearsă, şi 6 cartuşe tip 357 Magnum, de calibrul 9,1x33R. De altfel, oamenii legii au mai descoperit atunci că Bocicai este urmărit general de aproape un an de zile pentru furt. Poliţistul Adrian Brna s-a întors de curând la serviciu, după experienţa nepăcută prin care a trăit, însă acum se ocupă doar cu munca de birou.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!