Nu mai puțin de zece cruci mari, din marmură albă, au fost culcate la pământ și sparte, iar alte morminte au fost distruse în noaptea de marţi spre miercuri (16 spre 17 februarie). Actul de vandalism, deoarece așa pare la prima vedere, s-a consumat în Cimitirul din Micălaca, cel flancat de străzile Stânjenel și Pășunii. Cel mai probabil, tărășenia s-a întâmplat deoarece cimitirul nu dispune de pază pe timp de noapte. În cursul zilei de miercuri, 17 februarie, un echipaj al IPJ Arad, s-a deplasat la fața locului pentru a ridica probe. Polițiștilor le va fi însă destul de greu să dea de urma autorilor. Motivul? Nu sunt camere de supraveghere în această zonă, așa că deocamdată vandalii rămân în anonimat. Unul dintre gropari a declarat că toate cele zece cruci culcate la pământ au fost alese. Toate sunt de culoare albă. Localnicii sunt revoltați și pe bună dreptate au spus în cor că „cei care profanează morminte nu au Dumnezeu”.
Stricăciuni mari
Pentru părintele Pavel Goldiș, din cadrul Parohiei Micălaca a Bisericii Ortodoxe, valul de vandalisme nu e surprinzator. „Astfel de evenimente au mai avut loc, însă nu au existat stricăciuni așa de mari. Cimitirul nu are pază pe timp de noapte, pentru că nu sunt bani. Din această cauză oricine poate intra să facă stricăciuni”, a declarat părintele Goldiș.
„Fie au fost sataniști, fie oameni ai străzii”, este concluzia localnicilor. Arădeanul Ioan Morar, unul dintre cei zece arădeni care acum trebuie să scoată niște bani pentru a repara stricăciunile nu găsește explicații la acest gest. „Am venit de dimineață pentru a repara crucea doborâtă peste noapte. Este crucea care stă la căpătâiul părinților mei. Nu gasesc nicio explicație firească pentru gestul vandalilor”, ne spune Morar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!