NĂDLAC. Migranții au fost depistați în noaptea de 8 spre 9 august, când la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul turc B.A., în vârstă de 48 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi semiremorca marca Krone, ambele înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mai multe tipuri de mărfuri, pe ruta Turcia – Polonia. „În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite ascunse, printre marfa transportată, zece persoane.
Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni, trei bărbați, trei femei şi patru copii, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, iar minorii între 2 şi 9 ani, solicitaţi de azil in ţara noastră. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, au precizat reprezentanții IPJ Arad. În cauză se efectuează cercetări pentru trafic de migranți pentru cetăţeanul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii irakieni.
Zece irakieni ascunși în semiremorca unui camion pentru a ieși ilegal din România
Zece irakieni ascunși în semiremorca unui camion pentru a ieși ilegal din România
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II - Csanadpalota, în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara, au descoperit ascunși într-o semiremorcă zece cetăţeni din Irak, care încercau să iasă ilegal din ţară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!