ARAD. Dacă vor vota ca atare marţi, în şedinţa CLM a lunii martie, atunci aleşii municipali vor fi de acord ca alte zece străzi să fie sparte în Arad pentru execuţia unor lucrări. Proiectul propus de executiv vorbeşte de „aprobarea dreptului de uz şi de servitute către S.C. E.ON Gaz Distribuţie S.A., cu scopul realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor de gaze naturale presiune medie, asupra unor suprafețe totale de teren de 2.404,80 mp, proprietate publică a municipiului Arad, situate în cartierele Pârneava și Faleza Sud”. Care vor fi străzile afectate de lucrările celor de la E. On Gaz? Conform planurilor de situaţie prezentate, acestea sunt: Ep. Roman Ciorogariu, Andrenyi Karoly, Abatorului, Ion Rațiu, Liviu Rebreanu, Eftimie Murgu, Căpitan Ignat, Dorobanților, Condurașilor, Barbu Lăutaru și amenajările exterioare aferente bl. 41 Faleza Sud. Compania de gaz ar urma să primească drepturile de uz şi servitute cu titlu gratuit pe durata existenţei obiectivelor sistemului de distribuţie, conform unui contract de uz și de servitute.
Reţele vechi
S.C. E.ON Gaz Distribuţie S.A. dorește să realizeze, în Arad, lucrări de înlocuire a conductelor de gaze naturale de presiune medie care cu o vechime mai mare de 40 de ani și care prezintă risc în exploatare, distribuitorul de gaze având, pe lege, în principal, obligaţia să opereze, să întreţină, să repare, să modernizeze şi să dezvolte sistemul de distribuţie în condiţii de siguranţă, eficienţă economică şi de protecţie a mediului, dar şi să finanțeze, la expirarea duratei de funcționare, investițiile aferente înlocuirii bunurilor.
Pe lege
Proiectul care va fi supus votului aleşilor a fost întocmit în baza adresei venite de la S.C. E.ON Gaz Distribuţie S.A., în 23 februarie 2015. Cum legea le dă dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării celor de mai sus, dar şi dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, de conducte, de linii sau de alte echipamente aferente obiectivelor/sistemelor şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora, compania a cerut acest drept de la Primărie şi cu siguranţă îl va primi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!