Acţiunea s-a desfăşurat, în săptămâna 10-16 februarie, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), scopul acesteia fiind prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane. Poliţiştii au verificat peste 200 de autovehicule destinate transportului de persoane, iar pentru neregulile constatate au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale. Potrivit IPJ Arad, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi neutilizarea centurilor de siguranţă.
Zeci de amenzi pentru transportul public de persoane
ARAD. Peste 70 de amenzi aplicate de poliţiştii arădeni în urma unei acţiuni ce a vizat prevenirea accidentelor rutiere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Tulburarea numită „fobie școlară” apare tot mai des la copii, indiferent de vârstă, au constatat specialiștii, care vor să tragă un semnal de alarmă pentru ca părinții să fie atenți la simptome, în Arad fiind diagnosticate 16 cazuri.
România
La o săptămână după ce Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin prin care se schimbă numărul elevilor din viitoarele clase de a IX-a, în urma unui alt ordin cifrele de școlarizare sunt din nou modificate.
Mapamond
Două unităţi germane de apărare antiaeriană Patriot desfăşurate în sud-estul Poloniei pentru a proteja un hub logistic de importanţă majoră pentru livrările militare şi umanitare către Ucraina vor deveni deplin operaţionale luni, a declarat joi ministrul german al apărării, Boris Pistorius, transmite Reuters.
Local
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad desfășoară, joi după-amiază, o razie în apropierea punctului de trecere a frontierei Vărșand.
Local
Ajunsă la a doua ediție, competiția se va desfășura pe 1 februarie 2025, la Centrul Pastoral de pe strada Independenței.
Advertorial
Compania RETIM informează clienții și colaboratorii săi din județul Arad asupra programului de lucru valabil pentru 24 ianuarie 2025.
Local
Reprezentanţii RAR ne atenţionează despre apariţia unor înşelăciuni care implică emiterea RAR Auto-Pass.
Local
ADR Vest anunţă faptul că primăriile din vestul ţării pot depune proiecte pentru reabilitarea termică a blocurilor până în luna mai.
ARADON Sport local
ARAD. Recent, bazinul din Subcetate a fost gazda celui de-al treilea turneu de calificare la etapa finală, rezervat poloiștilor sub 16 ani. CS AMEFA Arad era pe locul 4 după primele două turnee, cele disputate la București și Alba Iulia, din cele 16 echipe prezente la start.
Citiți principiile noastre de moderare aici!