„Activitatea pe linie de restricţionare a
dreptului la liberă circulaţie s-a
materializat în luarea în
evidenţă a 90 de persoane împotriva
cărora instanţele de judecată au dispus
suspendarea dreptul de a părăsi
ţara”, menţionează
reprezentanţii Serviciului public comunitar pentru
eliberarea şi evidenţa paşapoartelor
simple Arad. În raportul privind activitatea
desfăşurată pe trimestrul al doilea,
instituţia subliniază că 11 persoane
luate în evidenţă sunt învinuite
sau inculpate în cauze penale şi a fost
dispusă instituirea unei măsuri preventive
în condiţiile Codului de procedură
penală, 39 de persoane nu au dreptul de a
ieşi din ţară, deoarece pe numele
lor a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu
închisoarea, 3 persoane sunt în
situaţia de amânare a executării
pedepsei cu închisoarea, respectiv, 37 de
persoane sunt date în urmărire
generală.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!