Zeci de angajatori au venit vineri, 19 aprilie, la întâlnirea convocată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad în vederea discutării problemelor ridicate de muncitorii străini. Angajatorii din Arad au venit cu întrebări concrete, cu probleme specifice și au cerut lămuriri acolo unde legislația e ambiguă. La întâlnirea angajatori/angajați – ITM au participat și reprezentanții Serviciului pentru Imigrari al județului Arad (IGI).
Lămuriri concrete
Întâlnirea a început cu explicarea termenului de muncitor străin – cetățenii care provin din țări membre UE nefiind considerați străini, și cu lămuriri privind legislația în domeniu. „Definiția legislativă ne spune că un străin este un cetățean care nu are cetățenia română, cetățenia unui stat UE. Acești cetățeni străini nu pot fi angajați decât în baza unui aviz de angajare sau de detașare temporară. Aceasta este regula generală. Știm că în acest moment este o criză a forței de muncă în România, dar trebuie să ținem cont atunci când aducem cetățeni străini de specificul muncii pe care trebuie să o facă. Spre exemplu, un restaurant chinezesc nu poate angaja bucătar decât din zona China, sau o patiserie cu produse sârbești nu poate angaja decât muncitori din Serbia”, a explicat inspector principal IGI Arad, Marius Grigore. În ceea ce privește angajarea studenților, Grigore a explicat că deși se specifică pe permisul de ședere că studentul are drept la muncă, acesta nu poate munci mai mult de 4 ore/zi.
Grup de risc
Ecaterina Isac, inspector șef ITM Arad, a ținut să le atragă atenția angajatorilor prezenți că: „Orice document, orice înștiințare care se transmite unui cetățean străin trebuie tradus în mod obligatoriu într-o limbă pe care acel cetățean o înțelege. Vorbim de o traducere în scris, nu una verbală. De asemenea, la locul de muncă trebuie să existe un comunicator care va fi legătura între angajat și cetățeanul străin, evitându-se astfel potențialele accidente de muncă. Trebuie să aveți în vedere că angajații străini sunt parte din grupul sensibil la riscuri specifice”.
Discuții concrete
Angajatorii din sală au avut întrebări concrete, specifice fiecărui domeniu de activitate, de la taxele care trebuie plătite pentru reîntregirea familiei, până la dreptul la muncă a unui administrator străin. La finalul dezbaterilor, angajatorii au plecat ceva mai lămuriți în ceea ce privește legislația muncii, iar Ecaterina Isac a promis că și pe viitor ITM va organiza întruniri cu teme de interes pentru a veni în sprijinul companiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!