În acest sens, Primăria Municipiului Arad a anunţat că în această dimineaţă, începând cu ora 9:00, va da startul licitaţiei pentru locurile de parcare din zona UTA (Colonie). La licitaţie vor participa locatarii din zona mai sus menţionată care au depus o cerere pentru un loc de parcare până în data de 03.06.2011. Licitaţia se va desfăşura conform prevederilor din Hotărârea de Consiliu Local care reglementează închirierea locurilor de parcare din jurul blocurilor, respectându-se ordinea de priorităţi.
Zeci de locuri de parcare scoase la licitatie
<p>ARAD. Se dă startul la lupta pentru închirierea unui loc de parcare în faţa blocului. Locatarii din zona UTA îşi pot revendica un loc de parcare din cele 55 de locuri oferite la licitaţie.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 24-11-2024 sunt următoarele:
Local
Situația e valabilă pentru județul Arad, la ora 18. Cum stăm la distribuția pe sexe și pe categorii de vârstă?
Local
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat că a mers la vot cu gândul că România are nevoie de un preşedinte care să ştie să gestioneze pacea, în contextul războiului de la graniţă, dar să fie capabil şi să gestioneze "criza europeană în economie".
6
Local
Cele mai ridicate procente privind prezența la vot se înregistrează în mediul rural, în secții cu puțini alegători pe liste.
UT Arad
BUCUREȘTI. Cu o întârziere care nu este caracteristică Comisiei centrale de Arbitri, a fost anunțată brigada care va oficia la meciul de mâine, de la ora 20.30, de pe arena „Francisc Neuman”, dintre UTA și Universitatea Craiova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!