Situaţia pare îngrijorătoare deoarece aproape 60 la sută din totalul apelurilor au fost false. Mai concret, în trimestrul trei al anului în curs, locuitorii judeţului nostru au apelat de 93.314 ori numărul 112. Din numărul total de apeluri, 54.636 au fost false, reprezentând un procent de 58,55 la sută. Din totalul apelurilor reale, cela mai multe au fost direcţionate spre Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Arad , respectiv 18.875. În topul instituţiilor solicitate pe 112 urmează Poliţia, care a primit 7.772 de apeluri. Apoi vin pompierii, cu 1,633 de solicitări, şi jandarmii, cu 379 de solicitări.
Apeluri de la copii
Potrivit reprezentanţilor STS, apeluri false sunt făcute, în cea mai mare parte, de copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. „Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, ne mai spun cei de la telecomunicaţii speciale. Cu toate că aproape 60 la sută dintre apelurile la 112 au fost false, judeţul nostru stă mult mai bine decât Covasna, de exemplu, unde 84 la sută dintre apeluri au fost false, iar la Harghita 85 la sută dintre solicitări nu au reprezentat urgenţe.
Atenţie mare
Reprezentanţii STS atrag atenţia persoanelor care sună fără vreun motiv anume la 112, atenţionându-i că pot primi amenzi mari dacă sunt descoperiţi. În plus, un apel fals poate bloca o urgenţă reală. „Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. La 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă”, spun cei de la telecomunicaţii speciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!