„O activitate cu pondere mare în totalul activităţilor desfăşurate în cadrul SPCLEP Arad este reprezentată de verificarea în Registrul de Evidenţă a persoanelor şi comunicarea datelor cu caracter personal conform Legii 677/2005 diferiţilor solicitanţi conform prevederilor legale”, se subliniază în raportul de bilanţ al instituţiei.
Creştere de 52%
Mai exact, dacă în 2009, angajaţii serviciului au realizat 23.668 de verificări, în 2010 au fost efectuate 36.061! În total, se înregistrează o creştere de 52,36%.
„Această creştere este datorată în primul rând numărului mare de verificări solicitate de Serviciul Parcări şi Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Arad pentru a se putea întocmi procese verbale de contravenţie, respectiv pentru recuperarea creanţelor”, precizează conducerea instituţiei.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!