ARAD. O firmă de construcţii a fost contractată de Primărie pentru a face, pentru al doilea an consecutiv, verificări la două lucrări efectuate pe fonduri europene.
Administraţia locală a publicat anunţul de atribuire a contractului de „Servicii de inspectare şi verificare a podului Traian şi a străzilor reabilitate în cadrul proiectului de Reabilitare a Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad”.
Firma va presta „Servicii de arhitectură; servicii de inginerie şi servicii integrate de inginerie; servicii de amenajare urbană şi servicii de arhitectură peisagistică; servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică; servicii de testare şi analiză tehnică”.
Deşi lucrările iniţiale au fost realizate pe fonduri europene, verificarea acestora se va plăti din fondurile bugetului local. În total, este vorba despre 35.580 lei fără TVA. Acesta este cel de al doilea an în care se execută aceste verificări. Acestea au fost contractate pe o perioadă de până la doi ani în cursul anului trecut (prin cerere de ofertă) de la firma S.C. LILE SERVICE GC S.R.L., care a venit cu oferta cea mai mică. Anul acesta, contractul a fost atribuit prin negociere directă cu firma. Preţul nu a fost redus, însă, în urma negocierilor.
CITESTE SI:
35.500 pentru inspectia la podul Traian
Citiți principiile noastre de moderare aici!