A cincea sesiune pentru depunerea proiectelor din cadrul Măsurii 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” a fost deschisă, potrivit anunţului lansat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Beneficarii acestui program pot depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), ultima zi în care dosarele se mai pot prelua fiind 15 iulie.
Programul de primire al proiectelor la OJPDRP este de luni până vineri între orele 9:00 şi 14:00, cu excepţia ultimei zile (joi, 15 iulie), când se vor putea depune cereri de finanţare doar până la ora 12:00.
„Fondurile totale disponibile, în cadrul acestei sesiuni de primire a proiectelor, sunt de 95.857.420 de euro. Pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile, solicitanţii de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 312, disponibil gratuit la Oficiile Judeţene, precum şi la Centrele Regionale ale APDRP din ţară, dar şi pe pagina de internet – www.apdrp.ro ”, explică Livius Ranta din partea OJPDRP Arad. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru un proiect este de 200.000 euro.
Informaţii suplimentare
Măsura 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” se încadrează în Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale.
„Fondurile totale alocate proiectelor depăşesc 95,8 milioane euro” Livius Ranta
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!