În jurul pieței Mihai Viteazul locurile de parcare au fost pline de autoturisme, circulația în jurul pieței a fost aglomerată, șoferii fiind nevoiți să stea la cozile formate în jurul pieței, pe toate laturile acesteia. În piață… forfotă mare. Pentru prima dată, de când ne deplasăm în piețele arădene, am observat că la intrarea în hala agroalimentară era prezent un echipaj al Poliției Locale Arad. Aceștia nu permiteau intrarea în hală a mai mult de 5 persoane odată. Mai mult, dinspre piață nu se putea intra în hală, fiind permisă doar ieșirea.
La toate intrările în piață au fost montate plăcuțe pe care scrie: „La intrarea în piață aveți obligația: să păstrați o distanță de 1,5 metri între persoane, să purtați mănuși și mască de protecție”.
Ce spune directorul piețelor
Pentru cititorii Jurnal arădean/Aradon am luat legătura cu Stelian Nistor – directorul SC TOP SA, pentru a afla ce măsuri au fost luate în piețele din Arad în contextul sărbătorilor, fiind așteptat un aflux mare de cumpărători, în plină pandemie.
„În acest moment (joi, 16 aprilie, ora 12:00 – n.r.), mă deplasez în piețe pentru a mă asigura că măsurile luate sunt implementate. Noi am afișat la intrarea în toate piețele bannere prin care le transmitem clienților obligativitatea purtării măștilor și a mănușilor de protecție și să păstreze distanța de 1,5 metri unul față de celălalt.
Noi nu am întâmpinat până acum niciun fel de probleme. Am primit și sprijinul Poliției Locale Arad care a venit cu echipaje pentru a implementa păstrarea distanței și a numărului indicat de persoane în halele agroalimentare și aici vorbim de toate cele patru hale: Fortuna, Miorița, Mihai Viteazul și Catedralei.
Mai mult, toți comercianții au fost instruiți să poarte obligatoriu măști și mănuși de protecție.
A fost efectuată spălarea piețelor, dar și dezinsecția și dezinfecția. Noi oricum zilnic facem la terminarea programului dezinsecția piețelor, asta chiar și înainte de pandemie. A fost folosit și atomizorul în urmă cu mai bine de o săptămână de zile.
Am dispus montarea la intrarea în toate halele a unor covoare cu soluții cu dezinfectant. Avem și covorașe la intrare în hale îmbibate cu clor.
Au fost controale din partea poliției pentru respectarea măsurilor. Noi am depus toate eforturile pentru a reuși să ținem totul sub control și clienții să fie în siguranță.
Mai sunt persoane nemulțumite că trebuie să aștepte câteva minute la coadă, asta doar la hala agroalimentară, dar trebuie să înțeleagă că este monitorizat numărul de cetățeni care intră. Această restricție este în beneficiul lor.
De obicei, în această perioadă a anului, de sărbători, numărul clienților crește, îndeosebi joi și vineri piețele sunt mai aglomerate. Noi, printr-o organizare bună, reușim să ținem totul sub control. Nu au fost probleme de niciun fel până acum.
Le transmit arădenilor multă sănătate și să păstreze regulile care se impun și care ni se transmit. Să trecem cu bine peste această criză împreună. Sărbători Fericite tuturor!”,a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Stelian Nistor – directorul SC Târguri, Oboare, Piețe SA Arad.
FOTO/VIDEO: V.G.
Trimite articolul
Xinchideti si pietele sa nu mai avem ce manca… murim de foame si de saracie, nu de un virus.
-
Nu se inchide nicio piata. Se iau masuri pentru a reduce riscul de infectie. Nu va lasati prostiti de astia din opozitie. Ei au asigurate locuri pentru ei in spitale in caz de ceva, nu-i intereseaza prostimea.
-
Trebuia să mergi la sparanghel.Dar ție îți pute munca.
Romanului ai place mancarea si cam atit.Mai vorbim de numarul infectatilor din data de 30.04
Daca tot aveți masca purtați-o corespunzător nu ca pe un accesoriu, creștinilor din piață!
-
spuse ofticat crestinofobul cipri flo
Cu siguranta sunt prin Arad si atei/musulmani/alte religii decat crestini, dar tu numai de crestini ti-ai gasit sa comentezi. Fiecare cu ce il doare…
Nu stiu pe la ce ora ati filmat insa ieri pe la 11h00 era full de lume.In filmare postata pare chiar gol..
VA GRABITI LA MOARTE DESTEPTILOR, DE VA INGHESUITI CA NICI RABDARE NU AVETI SA STATI CIVILIZATI IN RAND la distanta unul de celalalt!
Stranuta unul ASIMPTOMATIC si mergeti acasa cu Covid-19 pe voi, inconstientilor. Chiar nu va puteti un pic abtine sa nu va inghesuiti ca neghiobii la boala?
Pastrati distanta desteptilor si ACOPERITI-VA NASUL SI INCLUSIV GURA, ca si prin picaturile invizibile din nas contaminati si va contaminati !
Ar trebui puse automate cu dezinfectant pentru vanzatorii din piete!
Vanzatorii din piete nu se murdaresc pe maini sau pe manusi cu banii incasati de la client? Ca doar nu incaseaza toti online.
Adica io stau ca prostu de 30 de zile in casa si besinosi aia nu respecta regulile apoi tot ei se plang ca se dau amenzi?
Pai stai asa ca de maine ies pe strase, asa nu mai merge.
-
strasse! cu ss! adica cu doi de s!
-
Asta-i tot ce ai înțeles din ordonanțele date? Nu te supăra dar ești analfabet funcțional, știi citi, citești dar nu pricepi ce vrea sa transmită un text.
Dacă stai in casă ptr siguranța ta stai, nu ptr altcineva!
am castigat la un film cu razboiul stelelor o casca a lui Darth Vader! are loc de pus filtre duble! si e ermetica! are ketere la gat! cred ca Dumnezeu ma iubeste!
ACUMA, VAZAND ATATA LUME LA MANCARICA, EU VREAU SA VAD CINE MAI ARE TUPEUL SA VORBEASCA DE INCHIDEREA BISERICILOR??ATI DAT CU NOROI IN BISERICA SI IN SARBATOAREA DE PASTE IERI, ACUMA CE MAI AVETI DE COMENTAT??I MI CER SCUZE…PT VOI PASTELE INSEAMNA DOAR MANCARE SI BAUTURA.LA CE MAI AVEM NEVOIE DE O RUGACIUNE…SI DE A RESPECTA CEEA CE INSEAMNA PASTELE SPIRITUAL.DACA E MASA PLINA..ASTA INSEAMNA LA MULTI SARBATORILE CRESTINE, MANCARE SI BAUTURA PANA VA DUCE AMBULANTA.BRAVO ROMANILOR.
-
Ai mare dreptate, din păcate. Totuși, nu mai folosi litere mari, este tare greu de citit
-
Țin-te Miky de urechi. După cum desigur știi, prin postarea cu majuscule,Elenușa vrea să arate clar cțt e de supărată și cum urlă de tare .
-