Deputatul Ştefan Petru Dalca, prim-vicepreşedinte, spune că „am lansat invitaţia de a sărbători împreună, cu începere de la ora 16,00, ziua de 19 septembrie, care, în urmă cu doi ani, marca înscrierea Partidului Poporului- Dan Diaconescu în registrul partidelor politice.Aceasta, însă, după ce fondatorul partidului, Dan Diaconescu, a avut de dus adevărate bătălii în justiţie, inclusiv „prizonieratul politic” despre care vorbea în 25 iunie 2010. Spunea atunci că, deoarece şi-a dat seama „cum este ţara asta, cum este condusă şi de către cine” va înfiinţa un partid politic care se va numi, probabil, Partidul Poporului Român şi că va candida la funcţia de Preşedinte al României.Pe întâi aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins înscrierea Partidului Poporului în registrul partidelor politice. Singura decizie de respingere din peste 380 de cereri ! Cu toate aceste şicane, în cele din urmă PP-DD a fost înregistrat, iar astăzi, după doi ani, suntem un partid cu 50 de parlamentari, 31 de primari, peste o sută viceprimari, 134 consilieri judeţeni, 3132 consilieri locali. Toate acestea, prin strădania celor peste un milion de membri şi simpatizanţi, care susţin PP-DD, principalul partid din opoziţie şi vocea poporului român în Parlament şi în administraţia locală. Le mulţumim pentru curajul şi munca lor şi îi chem pe cei din Arad să vină în număr cât mai mare, să sărbătorim, aşa cum ne-am bătut şi campanie, împreună”.
Zi de sarbatoare la PP-DD
ARAD. Conducerea PP-DD Arad îşi aşteaptă membrii şi simpatizanţii în incinta ştrandului termal de la Curtici, pentru a sărbători doi ani de la înfiinţarea oficială a partidului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
1
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!