Biserica din Seliştea (comuna
Cărand) a fost zidită în anul 1937
şi a fost târnosită în anul 1939
luând hramul „Înălţarea
Domnului”. Prin anii ’70 s-a făcut
pictura interioară şi a fost
sfinţită de către P.S. Visarion
Aştileanu. De atunci şi până azi
biserica a suferit degradări la exterior şi,
în anul 2007, actualul preot, Dragoş Teodor
Terentie, care slujeşte în această
parohie din noiembrie 2006, a început
lucrările de reparaţii capitale la casa
parohială şi la sfânta biserică
lucrări care s-au finalizat în acest an.
S-au făcut: termoizolarea bisericii la
exterior cu polistiren şi apoi tencuială
decorativă, uşi şi ferestre
triplustratificate din stejar masiv, ferestrele
având geam termopan, donate de familia
Dragoş Florin din Seliştea, uşile fiind
sculptate de către Cotuna Aurel din Ineu, s-au
montat sistemul de clopote clopote electronice, ceas
electronic în turn, sistem de sonorizare
interioară şi exterioară,
încălzirea centrală în casă
şi biserică, centrala termică care
deserveşte şi casa şi biserica,
s-a pictat icoana hramului
„Înălţarea Domnului” pe
turnul bisericii, şi icoana Maicii Domnului cu
Pruncul având de o parte şi de cealaltă
doi îngeri rugători, în locul a trei
gemuleţe false de către stradă. La casa
parohială s-au făcut reparaţii
interioare şi baia. Fondurile folosite la
reparaţii au fost primite de la CJA, şi
donaţii din partea credincioşilor
din parohie. Troiţa din curtea bisericii
a fost donată de către familia Birău
Graţian.
Slujba de sfinţire a troiţei şi
binecuvântare a lucrărilor la casă
şi biserică a fost oficiată,
duminică 31 mai, de către Prea Sfinţitul
Părinte Timotei, episcopul Aradului,
împreună cu un ales sobor de preoţi:
prea onoratul părinte protopop Nica Moise, prea
cucernicii parinţi: Negruţ Calin de la
parohia Gurba şi secretar protopopesc la
protopopiatul Ineu, Montoi Ioan de la parohia
Tăgădău, Petcuţ Flavius de la
parohia Cărand, Dragoş Teodor Terentie,
parohul locului, arhidiaconul Contraş Gheorghe,
directorul atelierelor eparhiale.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele
Dragoş Teodor a primit, pentru jertfelnicia de
care a dat dovadă, distincţia de sachelar din
partea Prea Sfintitului Părinte Timotei.
A fost o zi de aleasă sărbătoare la care
pe lângă credincioşi parohiei şi
din satele aparţinătoare, prezenţi
în număr foarte mare, au mai participat
şi oficialităţi locale, judeţene
şi naţionale.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!