Zi fericită, ieri, pentru zece dintre cei mai norocoşi cititori fideli ai Jurnalului arădean. Pentru că fiecare dintre ei a primit un premiu de 150 de lei din partea ziarului la care sunt abonaţi.
Sărbătorita
Dintre toţi, Iulia Vaşar din Curtici a fost, poate, cea mai încântată. De ce? Pentru că „e pentru a patra oară când câştig la «Premiile de fidelitate», iar acum am câştigat chiar de ziua mea! Ieri (marţi-n.r.) am împlinit 65 de ani.” Îi dorim cititoarei noastre la mulţi ani cu sănătate, să rămână fidelă Jurnalului arădean şi, de ce nu, la mai multe premii! Pe cel câştigat ieri, Iulia Vaşar îl va împărţi în familie: „de ziua mea, le dau premiul la nepoţi.”
Variante…
Ce vor face cu banii ceilalţi câştigători ai „premiilor de fidelitate”? Gheorghe Mayer din Pâncota e hotărât: „îi dau premiul soţiei, iar ea sigur o să-mi cumpere ceva”. Teodor Rus mărturiseşte că are de gând să facă nişte cumpărături şi, neapărat, îi va lua o atenţie soţiei. Teodor Feier zice că „prima dată fac piaţa şi-apoi mă duc să beau o bere, dacă tot am câştigat!” Maria Statnic ştie clar: „Vom folosi premiul în familie, cu copiii şi nepoţii”. Fiind pasionat de sport şi pronosticuri sportive, Teodor Mladin va juca o parte din bani la pariloto, dar vrea să-i cumpere şi soţiei un mic cadou-surpriză. Valeriu Cobîrlea e… pragmatic: „Punem banii la ghiob ca să se înmulţească!”
DESPRE ZIARUL PREFERAT
Referindu-se la forma şi conţinutul Jurnalului arădean, cititorii noştri au punctat: „E cel mai complet ziar local. Îl citim cu mare plăcere.” (Maria Statnic); „Doar trei luni nu am avut abonament la Jurnal arădean, dar… am revenit!” (Gheorghe Mayer); „Ziarul e foarte bun. Sunt abonat de peste 45 de ani şi mă voi abona în continuare.” (Teodor Veliciu); „Jurnal arădean e foarte complet din punct de vedere al conţinutului. Îţi oferă toate informaţiile de care ai nevoie.” (Mariana Mariş); „Sunt foarte mulţumit de ziar. Voi rămâne un abonat fidel al Jurnalului arădean.” (Ioan Laioş)
Citiți principiile noastre de moderare aici!