Soborul maicilor de la mănăstirea Arad- Gai, situată în marginea de vest a municipiului Arad şi pelerinii care o frecventează au beneficiat în ultimele zile ale anului bisericesc încheiat şi în prima zi a celui nou de veritabile desfătări duhovniceşti.
Două dintre hramurile pe care le are aşezământul monahal, Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului(31 august)şi Cuviosul Simeon Stâlpnicul (1 septembrie) au fost prăznuite cu sobrietatea specifică aşezământului monahal, prin săvârşirea slujbelor obişnuite de hram: Vecernia cu Priveghere, Ceasurile liturgice, Slujba Aghiasmei Mici, Acatistul, Sfânta Liturghie. dar şi cu bucuria de a-l avea pe parcursul a patru zile, împreună rugător şi înţelept dascăl, prin cuvinte de învăţătură care au pătruns adânc în mintea şi inima celor prezenţi, pe Inalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei.
Înalt Preasfinţia Sa, după ce, la praznicul Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica mare a mănăstirii, în ziua de 31 august, primul hram, a săvârşit, tot la mănăstirea Arad- Gai, Sfânta Liturhgie arhierească, iar în după amiaza zilei , slujba Vecerniei cu Priveghere. În ziua de 1 septembrie, la cel de-al doilea hram, ÎPS Timotrei a oficiat, de asemenea, în fruntea unui sobor de ieromonahi şi preoţi de mir, slujbele obişnuite de hram, urmate de Sfânta Liturghie, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. S-a săvârşit îndătinatul Te- Deum la începutul unui nou an. În momentul rânduit au fost binecuvântate prinoasele, iar la încheierea Sfintei Liturghii s-a săvârşit slujba de parastas pentru toţi ierarhii Aradului, pentru ctitorii, binefăcătorii, slujitorii şi vieţuitorii mănăstirii.
La toate slujbele oficiate, Înalt preasfinţia Sa a ţinut câte un cuvânt de învăţătură, într-o legătură ce a voit să sublinieze zilele de prăznuire, una de început, cealaltă de sfârşit a anului bnisericesc.
,, Brâul Maicii Domnului încununând, iar stâlpul Sfântului Simeon indicând calea de urmat pe mai departe, însemnând şi momentul aparte al indictionului, adică vechea denumire pentru o etapă calendaristică adoptată în creştinism, cu rânduiala cuvenită”. În cadrul celor spuse s-a mai arătat cum, în calendarul ortodox român s-au statornicit zilele de hram, potrivit evlaviei credincioşilor sau trebuinţelor lor sufleteşti. Ele reprezintă şi o cronică a evenimentelor la care au fost martore pentru ceea ce înseamnă darurile cereşti şi virtuţile omeneşti de înnoire, întărire, înălţare şi încoronare prin mijlocirea şi pilduirea celor prăznuite. Brâul Maicii Domnului înmănunchează toate celelalte zile, iar stâlpul sfântului ocrotitor înseamnă indicarea şi călăuzirea parcursului viitor.
În cugetele credincioşilor, prin cele patru etape ale ridicării stâlpului de către Sfântul Simeon, pomenite în sinaxarul său, pot fi înţelese, înălţarea celor patru altare ale mănăstirii prin vremuri: Naşterea Maicii Domnului; Acoperământul, Veşmântul şi Brâul Maicii Domnului, Sf. AP. Petru şi Pavel; Cuviosul Simeon. Ele sunt mărturii ale credincioşiei celor care s-au ostenit după pilda şi ajutorul Maicii Domnului şi ajutorul sfinţilor prin binecuvântarea dumnezeiască. Totodată, potrivit şi citirilor sfinte ale zilelor(Tim. 12, Mat. 11, Marcu, 4), se cuvine a face mijlociri pentru toţi oamenii, pentru cei ce au răspunderi, ca şi pentru tineretul în pragul unui nou an şcolar.
Chiriarhul a evidenţiat totodată faptul că prezenţa monahilor şi preoţilor, ca şi a pelerinilor în această zi la mănăstire, între care cei de la mănăstirea Sfânta Paraschiva şi Sfântul Ilie, de la Dobreşti, ctitorie a Preafericitului Daniel- şi pentru care îndreptăm astăzi un gând de mulţumire- reîmprospătează amintirea evenimentului de acum un an, când însuşi Întâistătătorul Bisericii noastre a târnosit măreţul locaş al mănăstirii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!