Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat la Păuliş unde, pe malul Mureşului, a fost găsită o bombă. Specialiştii deplasaţi la faţa locului au descoperit un proiectil exploziv de calibru 82 mm. Muniţia a fost ridicată de către echipa pirotehnică, transportată şi depozitată în condiţii de maximă siguranţă, urmând să fie distrusă.
Focul pune stăpânire pe Gurahonţ
Trei incendii au izbucnit în zona Gurahonţ, după ce zilele trecute aceeaşi localitate a fost ţinta mai multor incendii de vegetaţie. Şi de această dată, vegetaţia uscată s-a aprins în localităţile Valea Lungă, Iacobini şi Gurahonţ. Aproape 10 hectare de resturi vegetale au fost distruse de cele trei incendii, iar pompierii au intervenit cu dificultate din cauza terenului accidentat şi a vântului puternic. Din primele cercetări ale oamenilor care au luptat cu focul, se pare că incendiile ar fi pornit din cauza neatenţiei oamenilor. Cetăţenii din împrejurimi continuă să cureţe miriştile folosindu-se de flăcări, dar nu îl supraveghează, aşa că extinderea incendiilor este iminentă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!