Aula „Magna Universitaria” din Campusul Universitar „Vasile Goldiș” a găzduit, recent, evenimentul „Zilele Antreprenoriatului Stomatologic”, organizat de Colegiul Medicilor Dentişti Arad și Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
La manifestare au participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, dr. Ioan Flueraş, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Arad, prof. univ. dr. Dana Bodnar, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Carol Davila” Bucureşti, prof. univ. dr. Aurel Darău, prorector, dr. Gabriel Bücher, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti Arad, conf. univ. dr. Paul Freiman, prodecanul Facultății de Medicină Dentară, conf. univ. Radu Blaga, director al Centrului de Antreprenoriat, din cadrul UVVG, dr. Liviu Tuturici, asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară, medici dentiști, studenți și masteranzi ai UVVG.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a transmis, în deschiderea lucrărilor, salutul președintelui UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean și al Senatului Universitar: „Am salutat iniţiativa Facultăţii de Medicină Dentară, care împreună cu Colegiul Medicilor Dentiști din Arad, a reuşit această frumoasă acţiune. În numele conducerii Universităţii și a d-lui preşedinte, prof. univ. dr. Aurel Ardelean și a colegilor mei, le doresc mult succes și pe mai departe”.
Prof. univ. dr. Dana Bodnar, decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Carol Davila” Bucureşti, a subliniat: „Îmi face o plăcere deosebită să fiu prezentă la orice acţiune organizată de către Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» din Arad şi vreau să vă felicit pentru această iniţiativă lăudabilă, mai ales că, la ora actuală, tot ceea ce înseamnă antreprenoriat este destul de puţin cunoscut. Îmi pare bine că, în sală au fost foarte mulţi tineri, unii dintre ei studenţi, care acum au avut ocazia să îşi îmbunătăţească cunoştinţele în acest domeniu. Tot ce înseamnă activitatea unei facultăţi se leagă foarte mult de fonduri pentru dotare, aparatură, cercetare şi aceste fonduri sunt, din păcate, destul de greu de obţinut, fie că vorbim de fonduri bugetare, cum este cazul Universităţii noastre, fie că vorbim de fonduri private cum este cazul d-voastră. Conferinţa a fost deosebit de utilă mai ales pentru faptul că aici discutăm despre modul în care putem atrage fonduri europene, prin POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că documentaţia ce trebuie făcută pentru accesarea acestor fonduri este una extrem de complexă. Felicit Facultatea de Medicină Dentară și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” pentru această iniţiativă pe care o dorim preluată şi implementată şi la Bucureşti”.
Dr. Ioan Flueraş, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Arad, a subliniat: „Colegiul Medicilor Dentişti din Arad împreună cu Universitatea de Vest «Vasile Goldiş” prin Facultatea de Medicină Dentară, a organizat această acțiune pentru a le da posibilitate colegilor noștri să acceseze fonduri europene pentru a deschide și dota cabinete stomatologice, pentru a oferi servicii mai bune pacienţilor. Ne bucură, de asemenea, faptul că reuşim să colaborăm foarte bine cu Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, iar acest lucru s-a observat şi la Târgul «Ar-Medica», unde ne-am bucurat de prezența prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, dar și de participarea cadrelor didactice și studenților, unde cea mai mare parte a cadrelor universitare de la Facultatea de Medicină Dentară a participat efectiv susţinând cursuri şi prezentări de caz”, a precizat dr. Ioan Flueraş, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Arad.
Dr. Gabriel Bücher, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti Arad, a declarat: „Ca reprezentant al Colegiului Medicilor Arad mă bucur foarte mult de această acţiune organizată în colaborare cu Facultatea de Medicină Dentară de la Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» pentru că noi de ani de zile am prezentat ideea că actul medical şi cabinetele noastre stomatologice sunt, de fapt, o afacere. Deci manageriatul din punct de vedere financiar, din punct de vedere al costurilor, al accesării unor fonduri pentru afacerile noastre este unul dintre obiectivele principale ale activităţii noastre. Sigur că majoritatea medicilor au fost centraţi pe acumularea de cunoştinţe, pe asigurarea unui nivel mai ridicat al actului medical şi mai puţin au reuşit să se concentreze asupra părţii financiare. În urmă cu câţiva ani, când discutam despre aceste probleme erai privit cu reticenţă când spuneai că această activitate este o afacere. Însă aceasta este realitatea şi mă bucur foarte mult că şi societatea noastră medicală începe să înţeleagă că actul medical este direct legat de afacere, de felul în care reuşeşti să atragi fonduri, să dirijezi fonduri pentru îmbunătăţirea calităţii cabinetului, a dotării acestuia şi, în ultimă instanţă, pentru satisfacţia medicului care depune mari eforturi pentru a oferi nivelul maxim de îngrijire pacienţilor. La acest eveniment au participat lectorii care au prezentat această nouă idee de management, reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti, reprezentanţii Facultăţii de Medicină Dentară şi toţi colegii noştri stomatologi care au cabinete, sau cei care doresc în viitor să-şi deschidă cabinete”.
Liviu Tuturici, asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară a precizat că „tema principală a fost accesarea de fonduri europene pentru cabinete stomatologice, laboratoare de tehnică dentară şi proiecte de cercetare pentru cadrele didactice, precum şi antreprenoriatul în stomatologie sau managementul afacerilor în medicină. Este un subiect de actualitate, de larg interes şi sperăm că rezultatele acestei acţiuni să fie cele scontate de către noi”.
„Am participat la o iniţiativă lăudabilă a Facultăţii de Medicină Dentară, fiind vorba despre antreprenoriatul în domeniul medicinei dentare, unde Centrul de Antreprenoriat s-a implicat în prezentarea unei teme denumită sugestiv «De la idee la afacere în stomatologie». Este o temă de interes pentru cei care sunt la început de drum în domeniul serviciilor medicale specializate, precum este stomatologia”, a subliniat conf. univ. Radu Blaga, director al Centrului de Antreprenoriat, din cadrul Universității de Veste „Vasile Goldiș” din Arad.
Daniel Albu
Citiți principiile noastre de moderare aici!