Atracțiile turistice ale județului vor fi prezentate publicului arădean, în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Pădurice. Organizat de Consiliul Judeţean Arad în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, evenimentul Zilele Turismului Arădean îți propune să implice primăriile din județ. „Avem un judeţ cu tradiţie, istorie, arhitectură, gastronomie, folclor, credință şi ospitalitate unice, în care se pot petrece vacanţe frumoase. Acest eveniment este un prilej de a descoperi o parte dintre valori. Vor fi prezente standuri inedite, cu prezentări deosebite, care merită văzute. Ne dorim să transformăm Aradul dintr-un judeţ de tranzit într-unul de destinaţie”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Consiliul Județean Arad a investit energie și resurse financiare în dezvoltarea turistică a județului. „Organizăm acţiuni care pun în valoare potenţialul turistic al Aradului. În fiecare săptămână avem un Circuit Gastronomic, excursii în diferite localităţi din judeţul Arad, pentru degustarea de produse locale şi cunoaşterea specificului locului. Îmbinăm experiențele gastronomice cu cunoașterea istoriei și culturii locale, story-telling-ul, incursiuni în trecutul frumos al comunităților locale, cu povești despre oameni deosebiți și episoade interesante de viață, puțin cunoscute până și publicului arădean”, a subliniat Iustin Cionca.
Ediţia din acest an a Zilelor Turismului este dedicată Anului Centenar, pentru a pune şi mai mult în valoare contribuţia Aradului la realizarea Marii Uniri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!