Compania de Transport Public anunţă că, începând cu data de 3 decembrie 2021, din cauza faptului că Unitatea Administrativ Teritorială Zimandu Nou nu a încheiat contract de delegare a serviciului de transport cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, se suspendă toate cursele pe relația Zimandu Nou-Utviniș-Zimandcuz-Arad. „Mulțumim tuturor celor care, de-a lungul anilor, au ales să utilizeze mijloacele de transport în comun ale companiei noastre”, scriu cei de la CTP Arad, pe site-ul companiei.
Pentru a afla care este motivul pentru care Primăria Comunei Zimandu Nou nu a mai încheiat contractul de delegare cu ADI Transport Public, l-am contactat pe Dorel Vidran, primarul comunei.
„Nu s-a mai delegat serviciul din cauza subvenției foarte mari pe care trebuia să o achităm către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară” a declarat acesta. Întrebat dacă există o alternativă pentru Compania de Transport Public Arad, edilul a declarat că „Din decembrie vom avea un operator privat, care va efectua exact aceleași curse, la același preț al biletelor sau abonamentelor, iar UAT Zimandu-Nou nu va mai avea de achitat alte sume”.
Așadar, începând cu data de 3 decembrie, locuitorii din cele trei localități ale comunei – Zimandu Nou, Zimandcuz și Utviniș – vor putea efectua aceleași curse cu autobuzul, la aceleași prețuri, însă cu un operator privat de transport în comun.
Conform site-ului CTP Arad, dinspre Zimandu Nou plecau în fiecare zi 16 curse către Arad, iar dinspre Podgoria către Zimandu Nou plecau câte 18.
De menționat faptul că excluderea Zimandului din traseele CTP Arad duce la modificarea liniei 35 Arad-Livada, noul program, ce intră în vigoare pe 3 decembrie, fiind disponibil mai jos.
Trimite articolul
XO fi ca si cu tramvaiul din zona industriala? . Sabotam transportul “de stat” ca să dam cursele unor “prieteni”?
-
nu chiar, la cat de prosti si inapti pentru posturile pe care le ocupa cei din conducerea CTP, nu ma mir ca au preturi mult mai mari fata de privati si serviciile lasa mult de dorit. Dar vorba aia doar asa poti sustine mostenirea comunisca 1 cu sapa si 3 cu mapa. Vorba aia macar mapa de ar avea, dar conducerea si sefimea din CTP toata ziua nu fac nimica la sfarsit de luna incaseaza un salar frumusel in timp ce compania se duce in cadere libera.
-
Soferii iau spaga ,nu dau bilete,fura ca in codru,adica da in rumunika!
-
cum sa ai un intermediar la un serviciu de transport public?! cine a creat prostia asta de Asociatie Intracomunitara merita sa faca puscarie. singurul ei scop este ca cei din conducere sa ia salarii. evident ca e mai scump! e la mintea cocosului! asta e Romania….
Cel ce comentezi cu sabotatul, tu ai citit care a fost motivul de sa renunțat la contract sau comentezi doar să te afli în treabă. Nu Primarul a renunțat, el nu poate hotărâ nimic fără Consiliu local,și în Consiliu sa hotărât în unanimitate.
Oare cine o fi persoana din zimandul nou sau zimand cuz?Sau cine da mai multa spaga la primar,😂😂😂
ADI Transport este o mizerie politica, ca și ADI deșeuri, înființată pentru ca căpușa niște mulți bani. Primarii au fost obligati/prostiți politic sa între în aceste asociații. Cei care s-au trezit și au ieșit fac cel mai bun lucru pt UAT ul pe care îl administrează. Felicitări. La cat mai mulți astfel de primari și mizeria de A.D.I. se va desființa. Camd toți se vor retrage din aceasta asociere, CTP va putea trimite iar curse spre judet.
Bine că măcar voi aveți transport noi pe ruta arad secusigiu de 1 an avem 1 lună și 3 luni nu