Manifestările au început cu defilarea militarilor şi civililor prin centrul oraşului şi au continuat la monumentele eroilor din Lipova şi Radna, unde un sobor de 7 preoţi în frunte cu noul protopop al Lipovei au oficiat slujbele de pomenire.
Pe acordurile înălţătoare ale “Imnului Eroilor” interpretat de fanfara cultelor neoprotestante s-au depus coroane de flori din partea UM 01191 şi UM 01221, veteranilor de război, ACMRR Lipova, Primăriei, Poliţiei, partidelor politice şi a altor instituţii civice şi profesionale. În final, timp de mai multe ore toţi participanţii au fost oaspeţii militarilor din cazarma Radna, unde s-a organizat o foarte apreciată masă festivă cu specific ostăşesc, iar Ansamblul de dansuri populare “Lipovana”, orchestra condusă de Florin Ionaş “Generalul” şi soliştii Diana Selagea, Ilie Daniel şi alţi apreciaţi şi îndrăgiţi cântăreţi au încântat cu evoluţiile lor.
“Armata a redevenit o parte importantă a comunităţii lipovane şi aducem mulţumiri autorităţilor locale şi sponsorilor pentru sprijinul acordat în reuşita acestei sărbători” a declarant în faţa asistenţei comandantul garnizoanei Lipova , lt. col. Daniel Novac.
JA-D.O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!