Cei mai mari preşcolari i-au încântat pe cei mai mici precum şi pe invitaţii lor, părinţi, bunici, fraţi mai mici sau mai mari cu un scurt program artistic, după care au fost organizate jocuri sportive între cele 11 grupe de copii ale ”palatului”. Nu trebuie să-i uităm nici pe cei mai de seamă invitaţi ai lor, copiii de la Centrul de Terapie şi Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”care au venit să sărbătorească împreună cea mai frumoasă zi a lor.
„Pentru că Dumnezeu ne-a oferit prilejul să dăm învăţătură celor care au nevoie de ea, trebuie să ne angajăm în a-i face pe ceilalţi să accepte ideea că toţi copiii, inclusiv cei cu cerinţe speciale, trebuie să beneficieze de şansa de a participa la activităţile specifice copiilor: joc, educaţie, legarea de noi prietenii”, spune Margareta Florea, directoarea grădiniței.
Acţiunea celor de la P.P. 17 se înscrie în proiectul „Dăruind, câştigi un zâmbet.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!