În acest context reprezentanții Tribunalului și Judecătoriei Arad îi invită pe toți cei interesați să vadă ce se petrece în spatele ușilor sălilor de judecată și a muncii cu legea să calce pragul Palatului Justiției, vineri. De la ora 10:00, vizitatorii pot asista la simularea unui proces penal în sala de judecată 2, situată la parterul Tribunalului Arad. „Vă aducem la cunoştinţă că justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la evenimentul intitulat <<Porţi deschise>>, organizat de Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care va avea loc vineri, 27 octombrie 2017, începând cu orele 09:00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad, aflată în incinta Palatului Justiţiei. Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili. În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional <<Elena Ghiba Birta>> Arad, începând cu ora 1000, un grup de elevi din clasa a XI – a din cadrul Colegiului va simula un proces penal, în sala de judecată 2, situată la parter”, au precizat reprezentanții Tribunalului Arad.
Ziua Europeană a Justiției la Tribunalul și Judecătoria Arad
Ziua Europeană a Justiției la Tribunalul și Judecătoria Arad
Tribunalul și Judecătoria Arad își deschid porțile vineri, 27 octombrie, de la ora 09:00, cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!