Cu ocazia „Zilei Europene a Limbilor Vorbite”, sărbătorită la nivel internațional din anul 2011, pe data 26 septembrie, Asociația Tinerilor pentru România reamintește tuturor tinerilor importanța cunoașterii a cel puțin două limbi de circulație internațională pentru dezvoltarea lor personală, dar mai ales profesională.
Obiectivul declarat al acestei manifestări care celebrează diversitatea lingvistică și plurilingvismul este promovarea toleranței între comunități și a comunicării interculturale. Politica Uniunii Europene încurajează toți cetățenii Comunității Europene, indiferent de vârstă, să înveță și să vorbească fluent, pe lângă limba maternă, alte două limbi europene. Această politică lingvistică are menirea de a dezvolta relații economice și interumane între cetățenii din Uniunea Europeană și este în concordanță cu ideologia Uniunii Europene, “Unitate în diversitate”.
În prezent, Uniunea Europeană are 24 de limbi oficiale: engleză, franceză, bulgară, română, germană, cehă, daneză, estonă, finlandeză, greacă, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, slovacă, slovenă, croată, spaniolă şi suedeză. Germana este limba cea mai larg răspândită, cu aproximativ 90 de milioane de vorbitori, fiind urmată de engleză, franceză şi italiană.
“Tinerii din ziua de azi beneficiază de o deschidere foarte mare, mai ales în spațiul european, și călătoresc mult mai mult față de tinerii din generațiile trecute. În acest context, cunoașterea mai multor limbi străine îi vor ajuta pe aceștia să relaționeze mult mai ușor cu prieteni din alte țări și vor putea să dezvolte inclusiv relații profesionale cu alți cetățeni europeni. Dezvoltarea Spațiului Economic Comun nu poate fi fezabil în absența pârghiilor de comunicare dintre membrii acelui spațiu, iar primul pas pentru o Europă cu adevărat unită este învățarea și altor limbi de circulație europeană. Sfatul nostru pentru tinerii se azi este să pună foarte mare accent pe învățarea a cel puțin două limbi străine, iar sistemul educațional din România trebuie să țină cont de aceste nevoi inerente”, afirmă dr. Tănase Tasențe, vicepreședintele și directorul de comunicare al Asociației Tinerilor pentru România.
“Credem că toți tinerii din România sunt conștienți de importanța învățării unor limbi străine, iar mulți dintre noi am învățat, fără să conștientizăm, câteva limbi străine de la televizor. Datorită telenovelelor, sunt mult tinerii care știu să vorbească spaniola, alții cunosc italiana, iar cei mai mulți dintre noi am urmărit filme sau documentare în care se vorbea în limba engleză. Datorită acestor valori pe care le-am dobândit, am reușit să fim mai toleranți cu persoane care nu provin din aceeași cultura ca și credem că prin comunicare interculturală vom reuși să cunoaștem adevăratul drum către o Europă Unită”, declară Cristian Tănase, președintele Asociației Tinerilor pentru România.
Asociaţia Tinerilor din România este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social,economic şi educational, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!