ARAD. Grădinița Prieteniei Arad a sărbătorit Ziua Europei în manieră eco organizând un Concurs Interjudețean EcoEuropa alături de un program artistic Europa Dansează, la care au au participat grădinițe și școli din municipiul Arad: Grădiniţa P.P. Nr.14, Grădiniţa P.P. Palatul Fermecat, Grădiniţa P.P.Furnicuţa, Şcoala Generală Iosif Moldovan, Grădiniţa P.P. Piticot. Coordonatoarea proiectului, prof. Redeș Adela, a transmis mesajul ,,Europa unită în diversitate’’ prin intermediul artei, concursul afându-se la a VIII-a ediție.
Cei mici s-au întrecut într-un program artistic de dansuri tematice: dansuri populare româneşti, dans maghiar, dans popular german, Samba Florilor, dans tematic – Cowboy, scenete-montaj Sunt copil european, iar concomitent s-a desfăşurat Concursul Interjudeţean de creaţie EcoEuropa cu secţiunile activitate practică ,, Natura, prietena mea”, Machete Eco, Păpuşi Eco. Prin intermediul dansurilor tematice cei mici au manifestat bucurie şi entuziasm pentru celebrarea păcii şi uniunii în Europa unită în diversitate. După etapa de defilare a micilor concurenți cu stegulețe în mâini acompaniaţi de acordurile Imnului Europei ,au păşit din nou pe scenă unde au încântat publicul cu o fascinantă prezentare de Costume eco. ,,EcoModelele” au defilat în aplauzele juriului, invitaţilor şi spectatorilor.
Partenerii şi colaboratorii acestui evenmiment sunt: ISJ Arad, reprezentat de insp. şc. pentru înv. Preşc., prof. Emilia Soriţeu, APM Arad, reprezentată de director Dana Dănoiu, Centrul Cultural Judeţean Arad, reprezentat de director Ana-Maria Dragoş, Coordonator evenimente Galeria Mall Arad, reprezentat de Madiana Leca.
Coordonatorii proiectului sunt: director prof.Aur Csilla, prof. Redeş Adela iar organizatorii sunt cadrele didactice ale Grădiniţei P.P: Grădiniţa Prieteniei: educ. Bacoş Elena, prof. Gorgan Laura, prof. Barna Cristina, prof. Crişan Florica, prof. Atanasov Livia, prof. Misarăş Diana, prof. Mariş Giorgiana, prof. Dobra Codruţa , educ. Vancea Angela, prof. Mecea Lavinia, prof. Adelina Roman, prof. Berariu Eugenia, prof. Vlad Elvira, prof. Onaga Ramona, prof. Farkas Eva, prof. Tripon Ildiko, prof. Răileanu Ana, prof. Ulrich Anca, prof. Voros Erica de la Grădiniţa P.N. Nr. 7 Arad.
Scopul acestui proiect este promovarea activităților artistice în viziune ecologică printr-un program de dansuri tematice, specific-etnice și un concurs intejudețean de creație. Proiectul vizează formarea și valorizarea atitudinii cultural- creatoare a copiilor.
Cultivarea sentimentelor de prietenie şi colaborare între copii favorizează un climat adecvat manifestării potenţialului creator . Atmosfera de sărbătoare proliferează cultivarea atitudinilor de toleranţă şi prietenie interjudeţeană între copii. Câştigătorii acestor manifestări şi concursuri culturale au fost răsplătiţi cu premii la fiecare secțiune : Premiul I – Dans tematic Samba Florilor(coord. Prof. Domocoș Adina și Prof.Maxa Florica) – Grădinița P.P. Palatul Fermecat; Premiul II – Dans popular german (coord. Prof.Pintean Ramona și Prof.Dărău Flavia) – Grădinița P.P. 14; Premiul III – Dans popular românesc (coord.Prof. Onaga Ramona şi prof. Vlad Elvira);
Secțiunea Machete și Păpuși Eco: Premiul I – ,,Parcul Europa – Grădinița P.P. Nr.14; premiul II – Păpuși Materiale reciclabile – grădinița P.P: Furnicuța; Locul III Macheta Eco –Grădinița Palatul Fermecat;
Secțiunea Lucrări: Premiul I – Sulek Andrei – Grădinița P.P. Grădinița Prieteniei; Premiul II – Grozav Andrei Grădinița P.P. Sântana; Premiul III- Szipay Mark Grădinița P.N. 7; Secțiunea Costume Eco: Premiul I Saman Andrada – Școala Iuliu Moldovan Arad; Premiul II Oance Răzvan Grădinița P.P. Nr. 14; Sampek Bianca- Grădinița P.P. Piticot.
La secțiunea Costume Eco concurenții au fost răsplătiți cu Premiul Special din partea juriului, toți participanții la acest eveniment au primit diplome de participare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!