Această manifestare a reunit în Aula ”Ștefan Cicio-Pop” distinse personalități ale Aradului, absolvente ale Facultății de Științe Juridice a UVVG, care ocupă funcții importante în administrația și justiția județului Arad: Subprefectul Radu Stoian, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad Antoanela Ianota, Prodecanul Baroului Arad avocat Alin Gherga, judecătorul de la Tribunalul Arad Alunaru Cristian-Claudiu, notara Laura Gagea, etc. Au fost prezente cadre didactice și studenți ai facultății, elevi de la numeroase licee arădene. Aceștia au fost informați despre oferta educațională a facultății, au purtat convorbiri cu cadrele didactice și studenții de la drept, s-au interesat de diferite probleme juridice actuale.
La Te Deumul de la statuia părintelui spiritual al Universității, Vasile Goldiș, și la deschiderea festivă a lucrărilor Zilelor Academice Arădene din Aula Magna, din ziua de 16 mai 2014, Facultatea de Științe Juridice a fost reprezentată de un mare număr de studenți și cadre didactice, în frunte cu Decanul Facultății, Conf.univ.dr. Cristian Alunaru, Prodecanul lect.univ.dr. Daniel Berlingher, directorii de departamente lect.univ.dr. Narcisa Stoicu și lect.univ.dr. Daniela Creț. Unul din invitații de onoare ai facultății, Prof.univ.dr. Nicolae Popa, profesor la Universitatea din București și fost Președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a ținut un discurs de înaltă ținută academică, exprimându-și admirația pentru realizările Universității ”Vasile Goldiș”, în special ale Facutății de Științe Juridice.
Sesiunea științifică propriu-zisă s-a desfășurat vineri, 16 mai 2014, pe două secțiuni ale cadrelor didactice, dedicate dreptului public și dreptului privat, cele două ramuri fundamentale ale dreptului, cu temele: ”Noutăți în dreptul public în contextul reformei legislative” și ”Realități și perspective în dreptul privat”. Sâmbătă, 17 mai 2014, s-a desfășurat sesiunea științifică studențească, moderată de lectorii universitari Diana Ancheș și Alin Drăgan.
Sesiunea cadrelor didactice a fost onorată de prezența în calitate de moderatori a unor distinși oaspeți de la Universitatea din București, cunoscuți cercetători ai dreptului dar și reputați practicieni, ocupând funcții înalte în stat: Prof.univ.dr. Nicolae Popa, fost Președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Prof.univ.dr. Verginiea Vedinaș, consilier al Curții de Conturi a României. Referatele prezentate au abordat teme de mare actualitate, de la aspecte speciale ale dreptului public (”Diana Ancheș ”Medierea în dreptul penal”; Georgeta Sabău ”O nouă măsură preventivă – arestul la domiciliu”) la aspecte speciale ale dreptului privat (Aurelia Cotuțiu ”Considerații privind prima decizie preliminară a Înaltei Curți de Casație și Justiție”; Florin Moldovan ”Regimuri matrimoniale convenționale”). Dl Decan Cristian Alunaru a analizat o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, importantă prin compexitatea problemelor juridice pe care le ridică, decizie pe care a menționat-o și în raportul prezentat de el la recentă Conferință Europeană de Răspundere Civilă Delictuală organizată la Viena de Academia de Științe din Austria. Se cuvine subliniat faptul că, în afara acestor aspecte speciale ale ramurilor de drept, sesiunea științifică a abordat și aspecte fundamentale ale teoriei statului și dreptului, în referate precum cel al dlui prof.univ.dr. Marțian Iovan ”Putere, autoritate și împiedicarea abuzului de putere”.
Concluzia invitaților la finalul sesiunii a fost că aceasta a fost una din cele mai reușite sesiuni din ultimii ani, ridicându-se la un înalt nivel științific.
Citiți principiile noastre de moderare aici!