Facultatea de Științe Economice, Inginerie și Informatică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” a organizat, recent, în Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, cea de-a IV-a ediție a „Zilei Facultății”, eveniment organizat la inițiativa prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, unde au participat studenţi și cadre didactice din cadrul Facultății, elevi de la liceele arădene, dar și parteneri din mediul de afaceri.
Ziua Facultății s-a desfășurat în trei etape, antrenând elevii liceelor arădene și studenții Facultății la o discuție, în cadrul căreia prof. univ. dr. Michael Bulzan de la Fuqua School of Business din Statele Unite ale Americii, a realizat o prezentare privind orientarea în carieră și alegerea traseului profesional.
În partea a doua, desfășurată sub genericul „Firmele se prezintă elevilor și studenților”, partenerii tradiţionali din mediul de afaceri, Auto Schunn, Banca Comercială Română, Kiwi Finance și alți invitați, și-au prezentat domeniul de activitate și relația de antreprenoriat pe care o au cu Facultatea de Științe Economice, Inginerie și Informatică, din cadrul UVVG.
Workshopul „Evoluţii recente în politica monetară”, a reprezentat a treia parte a evenimentului, invitat special fiind prof. univ. dr. Silviu Cernea, de la Universitatea din Timișoara, fost membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naționale Române, care a avut o prelegere pe această temă.
Conf. univ. dr. Andrei Anghelina, decan al Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie, ne-a declarat: „Aşa cum ne-am obişnuit, Facultatea de Științe Economice, Inginerie și Informatică din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, nu a neglijat, nici cu această ocazie, cerinţele de informare atât ale cadrelor didactice şi elevilor din liceele arădene, cât şi ale studenţilor economişti şi ale specialiştilor ce îşi desfăşoară activitatea în domenii conexe mediului de afaceri arădean și nu numai. Am avut un program foarte bogat destinat elevilor de la Liceul Economic, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici”, Liceul Forestier și Liceul din Vinga, dar și studenților facultății noastre”
Citiți principiile noastre de moderare aici!