După cum am anunțat anterior „Ziua rezervistului” de la Arad, organizată de către filiala „Ziridava” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al.I. Cuza” s-a bucurat de atenție specială din partea celor de la București, care au decis ca la manifestările din municipiul nostru să fie invitate delegații din mai multe țări. Astfel, încă de miercuri seara, au sosit la Arad o mulțime de generali din Bulgaria, Italia, Serbia, Turcia și Ungaria.Din păcate, ministrul Mihai Fifor nu a putut fi prezent, ministerul fiind reprezentat la nivel de secretar de stat, prin Nicolae Nasta.
În cursul dimineții de joi, la Cercul Militar, au fost prezentate mesajele rezerviștilor din țările invitate, au fost prezentate preocupările cadrelor militare în rezervă și retragere. La 11,30, participanții s-au reunit în piața Avram Iancu, la Monumentul Ostașului Român, unde s-a desfășurat o ceremonie simplă din punct de vedere al conținutului, dar impresionantă prin prezența mulțimii de generali și alți ofițeri de rang superior de care pomeneam mai sus. După oficierea slujbei religioase, de către un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezentat mesajul ministrului Mihai Fifor și a început depunerea de coroane. Ca de obicei, manifestarea s-a încheiat cu parada gărzii de onoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!