„Având în vedere că, în fiecare an comemorăm acest trist eveniment, încercăm să nu ne limităm doar la a discuta despre ceea ce a fost şi încercăm să vorbim despre problemele şi provocările prezentului, dar şi despre oportunităţile viitorului nostru comun”, a precizat Ionel Schlesinger preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad.
Conf. univ. dr. Marius Grec ne-a declarat: „În ultimii cinci ani comemorăm ziua Holocaustului, după ce Parlamentului României a aprobat propunerea Guvernului de atunci pentru comemorarea acestei zile. Astăzi (n.n. ieri) a avut loc o întrunire a membrilor comunităţii locale de evrei şi cetăţeni ai Aradului, pentru a comemora acest eveniment al istoriei universale „Holocaustul”. Aradul este un model de convieţuire pentru România, iar după cum s-a văzut, discursul preşedintelui comunităţii evreilor, inginerul Schlesinger, a fost unul deosebit de interesant, care a adunat acele elemente menite să apropie oamenii, nu să-i despartă. Ne bucurăm că a fost amintită şi iniţiativa pornită din partea comunităţii evreieşti de înfiinţare a Asociaţiei iudeo-creştine din România, la Arad, unde Centrul de Studii Iudaice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” este membru fondator”
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!