Complexul Muzeal Arad şi Complexul Universitar de Studii Multiculturale şi Patrimoniale prin Centrul de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” din cadrul UVVG Arad, Comunitatea Evreilor din Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean , Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” (prof. Adrian Bucur), Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac (prof. Pavel Huszarik), organizează comemorarea Zilei Holocaustului, miercuri, 27 ianuarie, orele 12, eveniment care va avea loc la expoziţia de istorie a Complexului Muzeal Arad/Palatul Cultural (Piaţa George Enescu, 1), intrarea dinspre Parcul Copiilor.
Comemorarea este organizată într-un larg parteneriat pentru a pune la îndemâna tinerilor – în special – dar şi a societăţii arădene informaţii clare, pertinente, obiective, care să ducă la o justă percepere a evenimentelor comemorate.
„De ce 27 ianuarie?”
„27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, de la Auschwitz-Birkenau, astăzi în Polonia, a fost eliberat de armata sovietică. Dorim să ne amintim de cei peste şase milioane de evrei, care au fost ucişi în timpul războiului în lagărele de exterminare, doar pentru faptul că erau evrei. Important este faptul ca aceste lucruri să fie cunoscute pentru a preveni posibile situaţii similare”, ne-a declarat prof. univ. dr. Marius Grec, director al Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” din Arad, coordonatorul evenimentului.
În program
Despre acest eveniment vor vorbi: Adelina Stoenescu – Complexul Muzeal Arad, Ioan Stelean Boia – Centrul de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” din Arad, Ionel Schlesinger – Comunitatea Evreilor din Arad,
Marius Ioan Grec – Complexul Universitar de studii Multiculturale şi Patrimoniale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!